Omul de afaceri Vasile Dogărescu, la inaugurarea oficiala a complexului Alma Health & Spa Retreat: „Spre deosebire de alte stațiuni balneoclimaterice, noi funcționăm după un concept modern, folosim tehnologii moderne”

Astăzi a avut loc inaugurarea oficiala a complexului balnear si de vacanță Alma Health & Spa Retreat, o investiție 20 de milioane de euro a omului de afaceri Vasile Dogărescu. Este vorba despre cel mai mare și mai modern complex balnear și de vacanță din sud-estul României, care se întinde pe o suprafață de 28.000 mp, care include 185 de camere și apartamente cu tehnologie digitală, un centru balnear și spa ultramodern cu terapii din medicina spațială, restaurante, un centru de evenimente cu tehnologie de ultimă generație, ballroom pentru 400 de invitați, Aquapark și plajă privată cu 1000 de șezlonguri.

La eveniment au participat autorități locale, reprezentanți ai unor asociații din turism și ai unor operatori din domeniu.

Vasile Dogărescu a declarat cu această ocazie: „Un proiect măreț pentru noi, un proiect de suflet, un proiect al familiei, un proiect pentru acest loc. Astăzi suntem în fața unei realizări destul de importante pentru noi, ca și familie și firmă. Am pus foarte mult suflet, timp și emoții în acest proiect, gândindu-ne ca prin apa sărată și nămolul pe care-l are zăcământul de mare însemnătate pentru zona balneo să redăm sănătatea oamenilor care vor avea încredere în serviciile noastre”.

Dogărescu a mai declarat că după primele luni de funcționare (retreatul a fost deschis la începutul lunii iunie), poate spune că „a fost un început destul de promițător”: „Proiectul fiind construit într-o zonă care a fost abandonată, am plecat de la un nivel de clientelă destul de jos. Va trebui să avem răbdare și să ne găsim clienții pe nișa pe care ne află. Să știți că avem zile din cursul săptămânii în care hotelul este ocupat 100%, sunt organizate diverse reuniuni de tipul team building.

Spre deosebire de alte stațiuni balneoclimaterice, noi funcționăm după un concept modern, folosim tehnologii moderne. Noi avem un drum al nostru și am făcut lucrurile la un anumit standard nu doar în acest business, ci în toate afacerile pe care le facem”.

Omul de afaceri consideră că este de bun augur și faptul că autoritățile locale din Brăila și Chiscani și-au dat mâna, după ani de procese și vor investi împreună în modernizarea stațiunii.

În plus, el a subliniat că Alma Health & Spa Retreat nu este investiție făcută cu bani europeni, ci din fonduri private: „Nu am avut niciun proiect depus pentru accesarea unor finanțări europene pentru realizarea acestei investiții. A fost o investiție a firmei noastre și am apelat la un moment dat și la împrumuturi bancare”.

La inaugurarea de azi a fost prezent și Cătălin Canciu, secretar de stat în ministerul Antreprenoriatului și Turismului, care a declarat că este bucuros că prima sa participare la un astfel de eveniment, în noua sa calitate oficială, este la inaugurarea unui obiectiv important din județul Brăila: „Vin acasă, vin la Brăila, într-un loc care cândva era pe harta stațiunilor balneoclimaterice. Domnule Vasile Dogărescu, vă felicit, vă mulțumesc pentru invitația pe care ne-ați făcut-o, ne onorează. Felicit echipa din jurul dvs, pentru că cred cu tărie că prin investiția dvs, prin ce ați realizat aici, Lacu Sărat, o zonă curativă extraordinară, va fi repusă pe harta stațiunii balneoclimaterice ale României și ale Europei”.