„OMUL MIRCEA FLORIN”: CONSIDER CĂ ESTE NECESAR SĂ PURTĂM MASCA DOAR ÎN LOCURILE AGLOMERATE, ÎN INTERIORUL INSTITUȚIILOR SAU LA ACȚIUNI LA CARE PARTICIPĂ MAI MULTE PERSOANE

Deputatul brăilean Florin Mircea (PSD) declară că nu a fost de acord cu hotărârea luată zilele trecute de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin care se impunea obligativitatea purtării măștii de protecție pe întreg teritoriul municipiului și de asemenea, în alte 13 sate din județ.

Într-o postare făcută astăzi pe o rețea de socializare, pe care o semnează „omul Mircea Florin”, acesta precizează: „Nu am fost de acord cu hotărârea prin care se impunea obligativitatea purtării măștii peste tot, deoarece consider ca este ambiguă, nemenționându-se exact locurile și situațiile în care această măsură se impune.

Personal, consider că este necesar să purtăm masca doar în locurile aglomerate (târguri, stații de autobuz, piețe), în interiorul instituțiilor sau în cazul în care au loc acțiuni la care participă mai multe persoane.

Nu este necesar să purtăm masca când ne plimbăm în aer liber sau atunci când desfășurăm activități fizice în parcuri”.