Organizația Județeană de Seniori a PNL Brăila și-a desemnat aseară noua conducere. Consilierul municipal Petrică Popa a fost ales președinte al acestei organizații

Aseară au avut loc alegeri în cadrul Organizației Județene de Seniori a PNL Brăila. La ședința de alegeri au participat circa 200 de persoane, iar în urma votului a fost ales ca președinte al Organizației Județene de Seniori PNL Brăila Petrică Popa.
De asemenea, au fost aleși membrii noului Birou Politic Județean al acestei organizații.
Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, a postat pe o rețea de socializare un comentariu pe acest subiect: „Domnul Petrică Popa este membru al PNL din 1990, este un om cu experiență politică și de asemenea, are experiență și în administrația publică, având în vedere că are la activ mai multe mandate de consilier municipal. Sunt bucuros că am alături de mine un om ca dânsul, dedicat partidului și implicat în tot ceea ce ține de identificarea și rezolvarea problemelor comunității. Și ca dânsul mai sunt o mulțime de oameni de toată isprava în Organizația de Seniori a PNL, oameni pe care știu că mă pot baza.
Îi urez succes domnului președinte Popa și colegilor din noul Birou Politic al Organizației Județene de Seniori PNL Brăila și îi asigur de tot respectul meu și de tot sprijinul meu”.