OVIDIU NECHITA, CANDIDAT INDEPENDENT: AM ALES SĂ PLEC DIN PNL FIINDCĂ AM CONSTATAT CĂ PARTIDUL A OPTAT PENTRU O DIRECȚIE GREȘITĂ ȘI TOTAL OPUSĂ CONVINGERILOR MELE

Ovidiu Nechita, candidat independent la CJ Brăila și la președinția CJ Brăila, declară că în perioada în care a fost vicepreședinte al instituției amintite și de asemenea, în perioada în care a fost președinte CJ a avut ocazia să vadă cum unii oameni aflați vremelnic în funcții de conducere „pierd contactul cu realitatea, își supraestimează competențele și capacitățile, devin intoleranți și disprețuitori față de ceilalți”.

Nechita spune că dacă va fi ales președinte al Consiliului Județean Brăila „nu-și va pierde uzul rațiunii”, ci va rămâne în continuare un om cu picioarele pe pământ.

Ovidiu Nechita, ce a fost vicepreședinte CJ ca reprezentant al PNL și care în ultimii 4 ani a fost consilier județean PNL, a explicat într-un mesaj postat pe o rețea de socializare de ce a decis să părăsească partidul amintit și să candideze ca independent: „Se spune «Dacă vrei să cunoști un om, învestește-l cu o mare putere!».

Realitatea în care trăim astăzi ne oferă nenumărate exemple despre ce se întâmplă cu mulți dintre cei care dobândesc funcții și putere, în general, nu pe baza unor merite excepționale, ci ca urmare a unor împrejurări de care profită din plin.

Am omis intenționat să «atac» funcții și oameni ce nu au dus la bun sfârșit promisiunile făcute, am omis nume intenționat, deoarece consider că pentru a evolua nu este nevoie de circ. Deși mulți ați confundat modul meu de abordare cu circul, atunci când m-am simțit mințit (de exemplu, refuzul diplomei de Cetățean de Onoare), eu nu am renunțat și, cu riscul de a fi considerat nebun, coleric și cum m-ați mai etichetat atunci, am refuzat să joc o piesă în care eram aplaudat pentru simplul fapt că exist!

Ca vicepreședinte și o scurtă perioadă, președinte, având atribuții restrânse, la Consiliul Județean Brăila, am văzut în funcții, persoane care brusc par a pierde contactul cu realitatea, își supraestimează competențele și capacitățile, devin intoleranți și disprețuitori față de ceilalți, nu ezită să facă abuz de putere, ignorând, cu bună știință, regulile, legile, bunul simț, fără a fi interesate de «costuri» și consecințe.

Așa am luat decizia de a candida independent! DA, am ales să plec din PNL, după ce am constatat că partidul pentru care am luptat ani buni a optat pentru o direcție greșită și total opusă convingerilor mele.

«Trădător» numit de unii, «curajos» numit de alții, dar în realitate sincer și nimic altceva, încerc să îmi continui drumul printre susțineri, injurii și cu aceeași speranță de bine, pentru județul Brăila.

Succesul, dacă va fi de partea mea, NU mă va face «să-mi pierd uzul rațiunii», să mă consider invincibil, infailibil, invulnerabil, iar situația să se deterioreze.

Îmi doresc mult să arat că evoluția este posibilă; nu ușoară, ci POSIBILĂ! Îmi doresc să arat că puterea nu înseamnă subminarea autorității instituțiilor autonome, pentru a exercita un control mai direct și mai extins. O astfel de atitudine distorsionată si arogantă conduce la demoralizarea celor din jur, adesea generând și stări conflictuale între cei apropiați”.