PANA LA FINELE LUI 2016, 114 BRAILENI SI-AU INSTALAT SISTEME DE INCALZIRE CARE UTILIZEAZA ENERGIE REGENERABILA, CU FINANTARE PE PROGRAMUL CASA VERDE

Pana la finele anului trecut, la nivelul judetului Braila au fost depuse un numar de 147 dosare pentru obtinerea de finantare prin Programul CASA VERDE, privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire – sesiunea 2011. Dintre acestea, 133 de dosare (90%) au fost aprobate de catre AFM Bucuresti, 12 dosare (8%) au fost respinse, iar pentru alte 2 dosare s-a anulat contractul de finantare.

Din totalul celor 133 dosare aprobate, in 114 cazuri s-au depus actele de decontare (86%), iar restul de 19 beneficiari au renuntat la program.

In ceea ce priveste Programul CASA VERDE CLASIC – sesiunea 10, la Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Braila au fost depuse 161 de dosare de finantare, care au fost transmise la AFM Bucuresti, pentru derularea in continuare a etapelor legale.

Precizam ca in cadrul Programului CASA VERDE CLASIC, privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire (persoane fizice), finantarile sunt acordate dupa cum urmeaza: * pana la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; * pana la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; * pana la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de caldura, exclusiv  pompele de caldura aer-aer.