Pandelia Roman il invita pe Nazare sa vina la PMP Braila
Presedintele organizatiei municipale PMP, Pandelia Roman, ii propune liberalului Alexandru Nazare – care si-a anuntat astazi demisia din functia de co-presedinte PNL Braila -, sa vina la Miscarea Populara. Roman, care a fost coleg cu Nazare la PDL si a plecat de acolo ca urmare a deciziei conducerii centrale de a se uni cu PNL, il intelege pe fostul sau sef politic, cand este vorba despre nemultumirile legate de rezultatele fuziunii in plan judetean: „Imi pare rau ca domnul deputat Alexandru Nazare si-a dat demisia din functia de co-presedinte al PNL Braila, deoarece era singurul politician din ACL care facea politica de dreapta. Eu il astept sa vina in organizatia noastra, a PMP Braila, deoarece atat eu, cat si dl presedinte Viorel Botea si intreaga organizatie facem o politica pura de dreapta. Imi pare rau de organizatia PDL Braila ca a ramas fara conducator (fara capitan), dar ii rog sa se linisteasca, iar pe cei ce cred si vor sa faca politica de dreapta eu ii astept cu drag la PMP Braila, in cea mai pura formatiune politica de dreapta din Braila. Eu ii cunosc pe 80-90% din PDL-isti si stiu ca sunt oameni cinstiti, corecti, de valoare, sunt oamenii de care PMP are nevoie”.
Amintim ca Alexandru Nazare si-a dat demisia din functia de co-presedinte PNL Braila ca urmare a deciziei Biroului Permanent reunit al PNL sa fie pastrati in functii liberalii aflati in posturi-cheie din administratia locala, unde guverneaza alaturi de PSD.