Partene: Fara manuale, invatatorul trebuie sa-si exprime maiestria
Liderul sindicatului invatamantului brailean, Valeriu Partene, considera ca nu este asa o mare nenorocire faptul ca in primele saptamani din acest an scolar elevii de clasa I si a II-a nu vor avea manuale. Partene sustine ca au existat interese nu tocmai curate in blocarea licitatiilor pentru achizitionarea de manuale scolare si a precizat ca de la nivel ministerial, sindicatele din domeniu au fost asigurate ca situatia nu va dura foarte mult timp: “Este o chestiune nefireasca, din punctul nostru de vedere, dar este, in acelasi timp, si una fireasca, pentru ca in felul acesta, se trece la o formula cu adevarat de legalitate si de seriozitate in tot ceea ce se intampla. Pana in momentul de fata, exclusivitatea manualelor scolare a avut-o Editura Didactica si Pedagogica. Ceea ce se intampla acum, dupa licitatia organizata de Ministerul Educatiei si dupa toate etapele stabilite cu foarte multa seriozitate la nivelul Ministerului Educatiei, este probabil urmare tot a acelei exclusivitati a editurii amintite, care vreau sa va spun ca din informatiile pe care le detinem, si anul acesta avea manuale de tip vechi si pentru clasa I si pentru a II-a; de fapt, asta a fost, probabil, elementul care i-a condus spre a face acea contestatie in instanta, gandindu-se ca fiind la stramtoare, Ministerul va fi obligat sa le cumpere si manualele acelea, sa le duca pe masa elevilor. Ei, iata ca suntem la un moment de realitate; nu se va intampla nimic, mai ales ca alaltaieri am avut o intalnire cu domnul prim-ministru si ministrul Educatiei la Bucuresti si s-au dat niste termene foarte precise si foarte scurte; eu sper ca pana cel tarziu de Ziua Mondiala a Educatiei, 5 octombrie, sau in jurul acestei date, si pe bancile copiilor de clasa I sa existe abecedare”.
Intrebat daca in calitate de invatator, considera ca se poate face scoala si fara manuale, in aceste prime saptamani, Partene ne-a spus ca va fi o provocare pentru dascali, in a-si demonstra creativitatea: “La clasa I exista o perioada <<pre-abecedara>>, cand manualul este doar un element de stopare a curiozitatii elevului, deci invatatorul trebuie sa-si exprime acum maiestria privind tot ceea ce stie sa faca si faptul ca nu avem manuale este un exercitiu in plus, pentru a demonstra ca suntem capabili sa lucram si in felul acesta”.
Comment
Tabarac Mihai
18/09/2014
Nu e o asa nenorocire daca lipsa manualelor nu dureaza asa mult!