Partene: Pana azi, a fost cat pe ce sa nu avem bani pentru salariile din invatamantul brailean

Image7

*este declaratia liderului Sidicatului Invatamantului Brailean, Valeriu Partene

 

Saptamana de foc pentru conducerea Inspectoratului Scolar si cea a Sindicatului  Invatamantul Brailean, care, in ultimele zile, au cautat cu infrigurare solutii pentru a gasi banii necesari platii salariilor cadrelor didactice din judet. Liderul Sindicatului Invatamantului Brailean, Valeriu Partene, ne-a declarat astazi ca a avut emotii mari zilele acestea, fiindca s-a temut ca nu vor fi bani pentru a acorda salariile in invatamant, in conditiile in care, initial, diferenta intre bugetul existent si cel necesar era de 500.000 Ron iar apoi, in urma unor echilibrari de fonduri facute intre scoli,  deficitul a ramas la numai 200.000 Ron. Partene ne-a explicat ca situatia cea mai dificila era in municipiu si ca, la un moment dat, se punea problema platii salariilor cuvenite cadrelor didactice, dar intarzierii achitarii contributiilor la bugetul de stat, pentru cateva mii de angajati din sistem.

Liderul sindical a precizat insa ca, in urma sprijinului primit de la administratia publica locala si de la Directia Generala a Finantelor Publice, s-a reusit sa se faca un “artificiu financiar” si s-au adus sumele aferente bugetului din trimestrul IV in trimestrul I, astfel incat s-a acoperit intreg necesarul.

Partene a admis ca in acest fel, trimestrul IV ramane neacoperit, din punct de vedere al banilor pentru salarii, insa se spera la o rectificare bugetara – care a fost facuta in fiecare an – ca sa se rezolve problema fondurilor si pentru ultimele trei luni ale anului.

Aceasta nu este insa singura problema, a precizat liderul sindical, dat fiind ca bugetul alocat invatamantului brailean in acest an nu prevede sumele aferente drepturilor castigate de cadrele didactice in instanta, ce totalizeaza 228 miliarde lei vechi – bani care, teoretic, ar trebui platiti imediat.

Pana una-alta, spune Partene, astazi, 6 martie, problema salariilor ce trebuie platite pe data de 10 martie este complet rezolvata.