„Patrimoniul cultural românesc Cămașa cu altiță” – eveniment desfășurat la Centrul de Creație Brăila

Joi, 15 decembrie, începând cu ora 12.00, la Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila va avea loc evenimentul cultural educativ „Patrimoniul cultural românesc Cămașa cu altiță”, desfășurat sub egida „Căminul cultural-centrul vital al cunoașterii, conservării și promovării zestrei strămoșești-dezbatere metodologică”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Brăila, Primăria municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.

Invitate sunt două personalități reprezentative domeniului etnologic: cercetător științific dr Adina Hulubaș și cercetător științific dr Ioana Repciucce au o vastă experiență profesională în domeniul tradiției populare și a patrimoniului material și imaterial, specialiști în etnologie, actualmente cercetătoare științifice în cadrul Academiei Române – filiala Iași.

„În cadrul acestei manifestări se va discuta despre cadrul conceptual al etnologiei, despre importanța reperelor etnologice, dar și despre recomandări legate de componentele perene ale culturii noastre tradiționale, în special cămașa cu altiță.

Prin inițierea și desfășurarea acestor întâlniri tematice/ dezbateri metodologice cu specialiști din domeniul culturii tradiționale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila urmărește cu consecvență protejarea și tezaurizarea valorilor reprezentative ale creației populare contemporane, constituind banca de date și valori, stimulând totodată perpetuarea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor în viața culturală.

Odată cu intrarea Cămășii cu altiță, de la 1 decembrie 2022, în Patrimoniul UNESCO, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila sprijină din nou domeniul patrimoniului material prin Atelierul de revitalizare a textilelor tradiționale (ARTT)”, spun organizatorii.

Evenimentul din 15 decembrie va fi transmis live pe pagina de Facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila – Centrul.de.Creatie.Braila.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns