Paun: Mi-e teama ca functionarii Primariei sa nu paralizeze institutia, din teama de a mai semna un document

Consilierul municipal Dan Paun (ALDE) declara ca ii este teama sa nu se ajunga la paralizarea activitatii in Primaria Braila, ca efect indirect al arestarii edilului-sef Aurel Simionescu. Paun isi aminteste de experienta locala de acum un an si jumatate, cand dupa arestarea fostului presedinte CJ Gheorghe Bunea Stancu, activitatea in Consiliul Judetean a fost practic blocata luni de zile, ca urmare a luptelor politice si a retinerii functionarilor publici in a mai semna vreun document, de teama sa nu ajunga sa dea cu subsemnatul la DNA. In noua situatie, consilierul ALDE spera sa nu se ajunga la un alt blocaj administrativ: “Mi-e teama ca functionarii Primariei sa nu paralizeze institutia, din teama de a mai semna un document, si sa blocheze astfel Braila. Cred ca dincolo de lupta politica si de disputele intre partide, administratia trebuie sa functioneze”.