Pe surse: Ce PSD-iști brăileni și-au anunțat intenția de a candida la alegerile parlamentare și care ar putea fi de fapt lista finală a candidaților

Sedință la PSD Brăila, în care s-a prezentat lista celor care și-au manifestat oficial intenția de a candida la alegerile parlamentare.

Pe surse, am aflat că social-democrații care au fost menționați în ședință ca fiind dornici să candideze pentru un mandat de senator sau deputat sunt:

*pentru Senat:

-Ion Rotaru, senator, fost președinte PSD Brăila

-Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

-Marius Adrian Rândunică, director la Casa de Pensii Brăila

-Doinița Ciocan, viceprimar al municipiului

*pentru Camera Deputaților:

-Mihai Tudose, europarlamentar

-Vasilică Priceputu, om de afaceri

-dr. Cristiana Voineag, consilier municipal

-Fănel George Chiriță – (încă) primar al orașului Ianca, ce nu a mai candidat la alegerile locale din 9 iunie

-Nicu Niță, deputat

-Florin Mircea, deputat.

Aceleași surse din interiorul partidului ne-au declarat că deși până la acest moment Adrian Manole, președintele HC Dunărea și ginerele lui Mihai Tudose, nu și-a anunțat intenția de a candida, este foarte posibil ca el să o facă pe ultima sută de metri și să fie trecut pe un loc eligibil.

Potrivit informațiilor obținute de la sursele noastre, cel mai probabil, lista finală a candidaților PSD Brăila la alegerile parlamentare va fi după cum urmează:

La Senat: Sorin Moise – locul I,  Doinița Ciocan – locul II, Marius Adrian Rândunică – locul III

La Camera Deputaților: Mihai Tudose – locul I (ca să tragă lista în sus, fiindcă deși la alegerile locale PSD Brăila a obținut un scor surprinzător de mare, lucrurile nu sunt chiar roze în prezent, din punct de vedere al imaginii organizației), Vasilică Priceputu – locul II,  George Fănel Chiriță – locul III, Adrian Manole – locul IV (care în opinia PSD-iștilor e eligibil, dat fiind că Mihai Tudose nu va rămâne deputat, ci își va păstra mandatul de europarlamentar), Cristiana Voineag – locul V.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns