Pe surse: De la 1 septembrie Cătălin Canciu revine în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Pleacă Stănică, pleacă și adjunctul Gheorghiță Dan

Profesorul Cătălin Canciu (foto) va reveni de la 1 septembrie în funcția de inspector școlar general al județului Brăila – este informația obținută pe surse. Ordinul a fost semnat deja  de ministrul Câmpeanu, iar Canciu este detașat în interesul învățământului în funcția amintită, până la organizarea concursului de către Ministerul Educației, dar nu mai târziu de  sfârșitul anului școlar 2021-2022.

Canciu a fost demis printr-un ordin al Ministerului Educației, Sorin Cîmpeanu, în urmă cu 3 luni, în locul său fiind numit Cătălin Stănică. La momentul respectiv, Canciu și unii dintre colegii săi liberali au acuzat faptul că această demitere este una politică și că a fost cauzată de faptul că președintele Organizației Municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu, își declarase susținerea pentru candidatura lui Ludovic Orban la președinția partidului.

Potrivit surselor noastre, nu doar Stănică va pleca din fruntea ISJ Brăila de la 1 septembrie, ci și inspectorul școlar general adjunct Gheorghiță Dan.
Întrebat cu privire la acest subiect, președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, nu a dorit să facă niciun fel de comentarii.