Pe surse – Președintele PSD Marcel Ciolacu i-a transmis un mesaj tranșant șefului PSD Brăila, Iulian Chiriac: „Președinții PSD din teritoriu care nu sunt în stare să-și păstreze primarii trebuie să plece de la conducerea acelor filiale”
Mesaj tranșant transmis de președintele PSD, Marcel Ciolacu, în cadrul ședinței de partid care a avut loc la București la finele săptămânii trecute, către președinții organizațiilor PSD din teritoriu care pierd primari în favoarea PNL.
Potrivit informațiilor obținute pe surse, Ciolacu a declarat că președinții organizațiilor județene PSD care nu sunt în stare să-și păstreze primarii trebuie să plece de la conducerea acelor filiale, aluzia fiind la președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, care a pierdut deja doi primari, cei ai comunelor Chiscani și Viziru, cele mai mari din județ și care, potrivit informațiilor noastre – și nu doar ale noastre -, va mai pierde și alți primari care vor trece la PNL.
Sursele noastre ne-au informat că președintele Ciolacu a declarat că „nu se poate să vină unii care n-au făcut politică și nu sunt de nivelul nostru, care să se urce cu picioarele pe noi” și că este cu atât mai deranjant, cu cât „pierdem primari în județe în care noi avem și președintele Consiliului Județean, și prefectul”.
După cum am mai informat, conform unor informații obținute tot pe surse, în luna iunie a acestui an președintele Marcel Ciolacu i-a spus șefului PSD Brăila că dacă va mai pierde vreun primar în favoarea PNL, Chiriac însuși va pleca din fruntea Organizației Județene PSD.