Pe surse: Primarul Dragomir vrea ca fondurile care vin pentru investiții în județul Brăila să fie împărțite pe localități în funcție de numărul de voturi aduse PSD. În acest caz, Primăria Brăila ar lua 60% din bani și restul localităților ar primi cumulat 40%

Surse din interiorul PSD susțin că de când este președinte al Organizației Municipale PSD Brăila, primarul  Marian Dragomir se simte mai puternic din punct de vedere politic și a început deja să-i forțeze mâna președintelui Organizației Județene PSD, Iulian Chiriac.

Potrivit surselor noastre, la o întâlnire restrânsă, Dragomir i-a cerut lui Chiriac ca de acum înainte,  banii care vin în județul Brăila pentru investiții să se împartă proporțional cu numărul de voturi aduse PSD-ului de localitatea respectivă. Altfel spus, în opinia edilului șef, Municipalitatea ar trebui să obțină circa 60% din fondurile pentru investiții, iar restul de 40% din bani să fie împărțiți între celelalte localități.

Din ce am aflat, Chiriac nu a fost prea încântat de această idee și i-a spus lui Marian Dragomir că trebuie să mai vorbească pe tema asta, fiindcă nu vrea să apară discuții în rândul celorlalți primari, care vor și ei fonduri pentru investiții în propriile localități. Președintele PSD Brăila a mai afirmat că oricum Municipalitatea a primit mereu mai mulți bani decât celelalte localități, dar Dragomir i-a replicat că vrea ca această regulă să fie clar stabilită, cu privire la modul în care se vor împărți banii care vin în județ de acum înainte. „Eu aduc voturi!” ar fi spus Dragomir.

Sursele noastre susțin că Dragomir își dorește ca în acest fel să-și consolideze propria imagine și putere la nivel administrativ și politic, pentru ca în câțiva ani să preia conducerea Organizației Județene PSD Brăila. El are deja în vedere și persoana cu care consideră că poate face echipă bună, astfel încât la momentul respectiv și funcția de primar, și cea de președinte al Consiliului Județean să fie „pe mâini bune”.