Penitenciarul Brăila, implicat în activitățile Școlii de Vară organizate de Forumul Tinerilor din România

Penitenciarul Brăila a acceptat invitația Forumului Tinerilor din România – Brăila, care în parteneriat cu Primăria municipiului, Consiliul Județean și alți parteneri sociali și instituționali, a organizat cea de-a doua ediție a Școlii de Vară.

Astfel, ieri a fost organizată la Penitenciar o activitate derulată în cadrul proiectului „Campanie de sensibilizare a societății civile privind persoanele private de libertate și promovarea rolului specialiștilor în reintegrarea socială a acestora”,  coordonată de comisar șef de poliție penitenciară Simona Kober (Reintegrare Socială) și subcomisar de poliție penitenciară Valeriu Voiculeț (Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar). Mai concret, activitatea a constat în prezentarea mijloacelor tehnice specifice, vizitarea penitenciarului, cât și în interacțiunea elevilor cu persoanele care execută pedepse privative de libertate, urmărindu-se îmbunătățirea percepției cu privire la instituția penitenciară și conștientizarea de către tineri a efectelor  negative pe care le are încarcerarea asupra individului, precum și importanța respectării regulilor și a legilor comunității în care trăim.

Subcomisar de poliție penitenciară Valeriu Voiculeț a prezentat sistemul penitenciar, rolul acestuia în comunitate și a susținut importanța alegerilor pe care le facem în viața și consecințele acestora, conștientizarea de către elevi a consecințelor negative care decurg din experiența detenției.

După efectuarea vizitei, tinerii  au fost implicați în Proiectul de activitate ”Asistent social pentru o zi”, sub directa coordonare a inspectorului de poliție penitenciară Valentina Voinea, ofițer specialist asistent social, iar voluntarii Centrului de Tineri Brăila Youth Hub au avut ocazia de a se pune în rolul specialiștilor din Sectorul Reintegrare Socială și de a interacționa cu  persoanele private de libertate. Temele abordate în cadrul activității au vizat, în principal, aspecte cu privire la cauzele, motivele, contextul comiterii  de infracțiunii, precum și efectele privării de libertate. Interacțiunea cu deținuții și mărturia experienței acestora au avut ca scop asumarea și învățarea unor  atitudini și comportamente dezirabile social.

La rândul său, comisar șef de poliție penitenciară Simona Kober a evidențiat faptul că pentru succesul componentei de reintegrare socială este necesar ca demersurile inițiate de sistemul penitenciar (prin intervențiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării pedepsei) să beneficieze de suportul și concursul comunității locale, în calitatea sa de partener al serviciului penitenciar, dar și de beneficiar ai întregului proces de reinserție socială.

„Interacțiunea directă cu lucrătorii sau cu persoanele private de libertate contribuie la cunoaștere mai bună a mediului penitenciar de către societatea civilă și înțelegerea fenomenului infracționalității, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen.

Specialiștii Serviciul de Asistență Psihosocială au mediat dialogul dintre tineri și persoanele private de libertate, aceștia au răspuns și au adresat, la rândul lor, întrebări persoanelor private de libertate prezente la dezbatere cu privire la capcanele consumului de droguri, consecințele fizice și emoționale, cât și despre consecințele legale suportate în vederea conștientizării riscurilor privind traficul și consumul de substanțe psihoactive care provoacă dependență, prin împărtășirea experiențelor negative prin care au trecut persoanele private de libertate care au avut contact cu traficul și consumul de substanțe interzise,

Împărtășirea acestor experiențe negative a ajutat elevii în a conștientiza mai mult riscurile la care s-ar putea supune aflându-se în prezența unor anturaje nepotrivite, cât și în a conștientiza importanța solicitării de ajutor specializat ori de câte ori se confruntă cu situații problematice.

Activitatea s-a încheiat prin  atragerea unui semnal de alarmă cu privire la  consecințele și dificultățile întâmpinate după executarea unei pedepse privative de libertate (marginalizarea socială, excluderea din grupul de prieteni, slăbirea relațiilor de afecțiune dintre membrii familiei, imposibilitatea continuării studiilor, dificultăți în găsirea unui loc de muncă, neîncrederea celor din jur cu privire la posibilitatea de a se îndrepta)”, se arată într-un comunicat dat publicității de Penitenciarul Brăila.