PENTRU CA NU ARE INSTALATIE DE NOCTURNA, DACIA UNIREA ARE DE ALES: GASESTE RAPID 50.000 EURO, SAU JOACA MECIUL CU CS U CRAIOVA IN ALT JUDET

Clubul de fotbal Dacia Unirea Braila are o mare problema, dupa decizia luata in pivinta orei la care va juca meciul cu CS U Craiova, din cadrul optimilor Cupei Romaniei. Mai concret, meciul se va juca incepand cu ora 17:30, ceea ce face absolut necesara existenta unei instalatii de nocturna pe stadionul municipal –  o instalatie pe care clubul nu o are. Oficialii clubului brailean anunta ca in acest caz au doar  2 variante:  aducerea si montarea unei instalatii mobile de nocturna, sau meciul se va desfasura pe un stadion din apropiere care are o astfel de instalatie, respectiv Galati, Buzau sau Constanta.

Intr-un comunicat dat publicitatii, conducerea Daciei Unirea face apel la toti cei care pot ajuta, pentru a se strange cei circa 50.000 de euro necesari pentru a aduce la Braila o astfel de instalatie de nocturna mobila: „Data si ora de disputare a jocului, 13.12.2016, ora 17:30, au fost stabilite de catre televiziunile care detin drepturile de imagine asupra acestor jocuri, tinand cont de ratingul pe care l-ar putea atinge fiecare joc. Din pacate pentru clubul nostru, decidentii nu au tinut cont de dorinta si argumentele noastre pentru a juca la Braila la o ora care sa nu fie necesara o instalatie de nocturna, factorul comercial – influentat de prezenta in acest joc a unei echipe de top din Liga 1, ce se bate la titlu in acest moment -, cantarind decisiv.

Avand in vedere cele de mai sus, in acest moment, avem la dispozitie doua variante:

  1. Aducerea si montarea unei instalatii mobile de nocturna (gen Suceava, in jocul cu Steaua), fapt ce ar presupune costuri insemnate (intre 40.000 si 50.000 euro), suma care depaseste cu mult posibilitatile clubului, mai ales in contextul acestui final de an, in care, din punct de vedere financiar, suntem sub cota de avarie;

  2. Organizarea jocului in cea mai apropiata locatie care indeplineste toate conditiile regulamentare (Galati, Buzau, Constanta, etc). In acest context, in scurt timp vom demara discutii cu autoritatile locale, cu toti factorii de decizie din interiorul sau din jurul clubului si, nu in ultimul rand, cu suporterii, pentru a lua o decizie in acest sens.

Bineinteles ca ne dorim ca acest joc, cel mai important eveniment sportiv al acestui an pentru municipiul si judetul Braila, sa se desfasoare pe teren propriu, constituind cadoul nostru de sarbatori pentru toti iubitorii fotbalului din Braila, dar, pe de alta parte, trebuie inteles corect contextul in care ne aflam si faptul ca fara un sprijin financiar din partea comunitatii si administratiei locale, suntem in imposibilitatea de a organiza acest joc pe teren propriu”.