Personalul din cadrul Prefecturii Brăila este vaccinat anti-COVID în proporție de peste 80%, iar cel de la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări în proporție de 100%

Prefectul Florin-Sergiu Dobrescu informează brăilenii că peste 80% din personalul din cadrul Prefecturii este vaccinat cu cel puțin o doză, iar la Serviciului Regim Permise și Înmatriculări procentul de vaccinare anti-COVID este de 100%.

Într-un comunicat dat publicității de Instituția Prefectului că precizează că este firesc să se informeze populația cu privire la situația vaccinării în aceste instituții publice, în condițiile în care prefectul încurajează cetățenii să se vaccineze: „Pentru a spori încrederea populației în instituțiile publice și pentru a susține campania de vaccinare împotriva Sars-CoV-2, prefectul județului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu, consideră oportun ca situația vaccinării din cadrul Instituției Prefectului să fie publică. Astfel, vă aducem la cunoștință faptul că personalul aparatului propriu este vaccinat în proporție de peste 80%, respectiv dintr-un total de 42 de angajați, 34 s-au vaccinat cu cel puțin o singură doză. Ceilalți angajați nevaccinați au trecut recent prin boală și în cazul lor, deocamdată nu se recomandă și imunizarea prin vaccinare.

În ceea ce privește situația vaccinării din cadrul Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Brăila, procentul de vaccinare este de 100%, respectiv dintr-un total de 11 angajați, din care 8 polițiști și 3 persoane încadrate ca personal civil, toți au cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19.

La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brăila, situația vaccinării se prezintă astfel: dintr-un total de 10 angajați încadrați ca polițiști, unul se află în concediu de creștere copil, 5 au schema completă de vaccinare și 4 angajați sunt nevaccinați”.

Florin-Sergiu Dobrescu mai spune: ”Atât timp cât eu, ca prefect, încurajez brăilenii să se vaccineze, pentru că din punctul meu de vedere este cea mai sigură soluție pentru imunizarea împotriva coronavirusului, cred că este corect ca brăilenii să știe, la rândul lor, care este situația vaccinării și în cadrul instituției pe care o reprezint. Cred în puterea exemplului și consider că transparența este deosebit de importantă într-o instituție publică, și nu doar acum, în pandemie, când asta ar trebui să fie literă de lege, ci în general”.