Peste 46 de milioane lei vor fi investite în dotarea unor unități de învățământ brăilene, în cadrul proiectului „Educație pentru performanță”, finanțat prin PNRR

Un număr de 45 de unități de învățământ din municipiul Brăila vor beneficia de finanțare pentru dotarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, în baza proiectului „Educație pentru performanță”, în valoare totală de 46.275.019,59 lei, finanțarea fiind acordată prin PNRR.

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a semnat ieri contractul de finanțare, alături de ministrul Educației, Ligia Deca. Potrivit contractului, proiectul se va încheia cel mai târziu la data de 31 decembrie 2024.

Dragomir a dat astăzi câteva informații legate acest subiect, pe o rețea de socializare: „Încă 9,4 milioane euro fonduri europene pentru Educație: 12 grădinițe, 18 școli și 15 licee.

Beneficiari – 23.823 elevi și 2.127 cadre didactice

Proiect: Educație pentru performanță

Este CEL MAI MARE proiect investițional din Educație, CA VALOARE, implementat vreodată în municipiul Brăila!!! Venim cu fapte!!! De vorbit are cine să vorbească!!!

Se vor moderniza:

743 Săli de clasă dotate cu echipament IT

706 Săli de clasă dotate cu mobillier și materiale didactice

81 Cabinete școlare dotate cu mobilier, materiale didactice și echipament IT

38 Laboratoare de informatică dotate cu echipament IT

29 Laboratoare de științe dotate cu mobilier și material didactic

29 Laboratoare de științe dotate cu echipament IT

6 Ateliere dotate cu materiale didactice

6 Ateliere dotate cu echipament IT

Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste modernizări sunt:

Grădinița cu program prelungit nr. 1 Narcisa

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Tic – Pitic

Grădinița cu program prelungit nr. 6 Rază de Soare

Grădinița cu program prelungit nr. 7 Lizuca

Grădinița cu program prelungit nr. 8 Palatul de Cleștar

Grădinița cu program prelungit nr. 11 Brândușa

Grădinița cu program prelungit nr. 37 Dumbrava Minunată

Grădinița cu program prelungit nr. 39 Wonder House

Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio

Grădinița cu program prelungit nr. 49 Romanița

Grădinița cu program prelungit nr. 51Așchiuță

Grădinița cu program prelungit nr. 56 Negruț

Școala Gimnazială Vlaicu Vodă

Școala Gimnazială Vasile Alecsandri

Școala Gimnazială Sfântul Andrei

Școala Gimnazială I. L. Caragiale

Școala Gimnazială Radu Tudoran

Școala Gimnazială Nikos Kazantzakis

Școala Gimnazială Nedelcu Chercea

Școala Gimnazială Mihu Dragomir

Școala Gimnazială Mihai Viteazul

Școala Gimnazială Mihai Eminescu

Școala Gimnazială Ion Creangă

Școala Gimnazială Ion Băncilă

Școala Gimnazială George Coșbuc

Școala Gimnazială Fănuș Neagu

Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu

Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir

Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza

Școala Gimnazială Aleksandr Sergheevivi Pușkin

Liceul Teoretic Nicolae Iorga

Liceul Teoretic Panait Cerna

Liceul Teoretic Mihail Sebastian

Liceul Teoretic Panait Istrati

Liceul Teoretic Grigore Moisil

Liceul Teoretic Edmond Nicolau

Liceul Teoretic Anghel Saligny

Liceul cu Program Sportiv

Liceul de Arte Hariclea Darclee

Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci

Colegiul Național Nicolae Bălcescu

Colegiul Național Pedagogic Dumitru Panaitescu Perpessicius

Colegiul Național Costin D Nenițescu

Colegiul Național Ion Ghica

Colegiul Național Ana Aslan”.