PETREA: DACA SE FILMEAZA NUMARAREA VOTURILOR LA PARLAMENTARE, VA FI CEL MAI CURAT ACT ELECTORAL DIN ULTIMII 26 DE ANI

Deputatul de Braila Dorin Silviu Petrea (PRU) considera ca nu este numai binevenita, ci este chiar necesara filmarea numararii voturilor, dat fiind ca s-au inregistrat in trecut numeroase nereguli, in aceasta etapa a procesului electoral.  Petrea spune ca nu poate da exemple concrete, fiindca nu are dovezi in acest sens, insa unul dintre aspectele care i se par suspecte este legat de diferenta substantiala intre numarul brailenilor care au votat la alegerile locale din 2012, comparativ cu cel al alegatorilor veniti sa-si exprime optiunea in vara acestui an. Pe de alta parte, parlamentarul a vorbit despre numarul mare de voturi nule, precum si de faptul ca in unele sectii de votare, dupa incheierea propriu-zisa a votului s-a intrerupt curentul electric – lucruri care il fac sa puna sub semnul intrebarii corectitudinea numararii voturilor.

Petrea considera insa ca acum, odata cu filmarea procesului de numarare a voturilor in toate sectiile, se poate considera ca incepe sa conteze cu adevarat “cine voteaza, nu cine numara voturile”: “Acum, odata cu filmarile acestea video si audio, cu siguranta lucrurile se vor transa intr-o directie mult mai clara si mult mai pozitiva. Nu vreau sa acuz in momentul acesta pe nimeni, pentru ca nu am dovezi, dar cu siguranta lucrurile nu au fost in 2012 foarte clare si nici in alegerile locale urmatoare. Eu cred ca acum va fi, poate, practic cel mai curat act electoral din ultimii 26 de ani”.