Politia de Frontiera braileana a constatat 119 infractiuni si a dat amenzi in valoare de 16.650 lei, in 2015

frontiera13626428281372974656-1409919659

In cursul anului 2015, Sectorul Politiei de Frontiera (SPF) Braila a realizat activitatea de supraveghere si control a frontierei prin executarea a 53 actiuni, pe toata lungimea fluviului Dunarea. Dintre acestea, 46 au fost misiuni efectuate cu forte proprii si 7, in cooperare cu IPJ Braila, Biroul pentru Imigrari Braila, Biroul Vamal Braila, Parcul Natural Balta Mica a Brailei si cu ANPA Galati. Controalele s-au efectuat atat  pe raza municipiului Braila, cat si a comunelor limitrofe fluviului Dunarea, atat pe apa, cat si pe uscat. Actiunile au vizat combaterea infractiunilor de contrabanda cu produse accizabile, migratia ilegala, braconajul piscicol si alte genuri de infractiuni.

In urma acestor misiuni, au fost inregistrate un numar total de 79 de evenimente, fiind constatate un numar de 119 infractiuni, cu 106 persoane cercetate. Mai exact, este vorba despre 11 cazuri de infractiuni conexe contrabandei, 91 de braconaj piscicol, 17 cazuri alte genuri de infractiuni.

Pe linia faptelor de natura contraventionala, in perioada analizata au fost constatate un numar de 99 contraventii si au fost aplicate amenzi in valoare totala de 16.650 lei. In plus, au fost descoperite/ridicate in vederea confiscarii/continuarii cercetarilor, urmatoarele bunuri: * 1.574 pachete tigari; * 520 kg peste; * 21 barci; * 11 motoare de barca; * 1 dispozitiv de pescuit electric; * 935 metri liniari de  plase monofilament; * 75 unelte de pescuit diferite tipuri; * 200 l motorina; * 330 kg produse agricole; alte bunuri , toate in valoare totala de  108.296 lei.