Polițiștii brăileni au fost în mijlocul copiilor astăzi, de Ziua Internațională a Familiei

Polițiștii brăileni din cadrul Biroului Siguranța Școlară s-au aflat astăzi în mijlocul copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 48, pentru a marca prin activități specifice Ziua Internațională a Familiei.  cu sprijinul preotului paroh al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” Brăila.

Pamenii legii au vorbit micuților despre principalele reguli de circulație și adaptat la vârsta acestora, le-au oferit câteva informații legate de circulația pe drumurile publice și prevenirirea accidentelor rutiere. Copiii au aflat prin ce locuri au voie să circule în calitate de pietoni, semnificație culorilor semaforului, a indicatoarelor și marcajelor rutiere, locurile permise de a traversa strada, locurile unde se pot juca pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere. Pe de altă parte, copiii din grupele mai mari au fost informați despre regulile de deplasare atunci când se deplasează cu bicicleta, trotineta sau rolele.

Polițiștii au discutat cu cei mici și alte aspecte privind siguranța lor în grădiniță, acasă sau pe stradă și le-au vorbit și despre pericolele care pot apărea și le pot pune viața sau integritatea fizică în pericol.

La final, polițiștii de siguranță școlară au oferit copiilor cadouri care să le stimuleze abilitățile de cooperare și de joc în echipă.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul preotului paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Brăila.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns