Politistii braileni, in stare de alarma

 

drum-blocat-zapada2

 

*din cauza Codului Rosu, angajatii din serviciile operative ale  IPJ Braila trebuie sa fie cu totii la serviciu

Astazi, incepand cu orele 15:00, comanda Inspectoratului de Politie Judetean Braila a dispus alarmarea tuturor angajatilor din serviciile operative, care au fost chemati la sediile unitatilor si subunitatilor de politie, pentru asigurarea interventiei operative la cazurile ce intra in competenta Inspectoratului.

“Politistii braileni revin cu recomandarea catre conducatorii auto sa dea dovada de mult discernamant in ceea ce priveste oportunitatea plecarii la drum in asemenea conditii meteorologice! Pentru a nu risca sa ramaneti inzapeziti, va sfatuim sa nu parasiti localitatile de domiciliu, iar daca sunteti surprinsi in traffic, intrerupeti calatoria si adapostiti-va in cea mai apropiata localitate.

In cazul interzicerii temporare a circulatiei pe unele sectoare de drum, respectati indicatiile agentilor de circulatie si a lucratorilor de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale aflati in zonele afectate de zapada, pentru facilitarea interventiei echipajelor de deszapezire si a autosalvarilor”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de purtatorul de cuvant al IPJ Braila, insp. princ. Jenel Sogor.