Popa: Nu merg cu compromisul pana la a accepta ca PNL sa fie absorbit de PDL

P1070963

Petrica Popa, membru al Biroului Permanent Teritorial al PNL Braila, sustine ca decizia conducerii organizatiei liberale locale este foarte ferma, in privita unui amanunt important in ceea ce priveste fuziunea cu PDL – si anume numele viitorului partid. Popa a declarat in cadrul emisiunii „Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galati -Braila, ca atat el, cat si colegii sai, sunt in favoarea coagularii Dreptei politice prin fuziunea PNL-PDL, insa nu cu pretul pierderii numelui Partidului National Liberal: “Eu pot sa va spun cu fermitate ca atat decizia luata de Delegatia Permanenta a PNL Braila, cat si in alte judete ale tarii, este clara in acest sens: da, fuziune cu PDL, dar numai sub sigla PNL”.

Intrebat ce se va intampla, totusi, daca PDL nu va accepta acest lucru, Popa a spus: “Eu cred ca se va face aceasta fuziune sub forma amintita si  imi doresc sa se faca, chiar daca vor fi nemultumiri si de o parte, si de alta a celor doua partide. Exista, intr-adevar, posibilitatea ca partidul nou-format sa se numeasca altfel, dar numai daca Congresul PNL va vota in asemenea mod – si eu cred ca nu se va vota asa”.

Popa a declarat ca personal, nu va ramane in partidul nou-format, daca acesta nu se va numi PNL, sau macar Partidul Liberal: “Daca nu se va numi PNL, cred ca se va numi Partidul Liberal, ceea ce va fi foarte neplacut, pentru ca isi va pierde calitatea de partid national. Daca se va numi Partidul Liberal, voi ramane, altfel nu. Eu m-am inscris in PNL in 1990 si nu pot sa merg cu compromisul atat de departe, incat sa accept pentru mine, pentru persoana mea, pentru cei care ma cunosc, ca PNL sa fie absorbit – indiferent cat de mare va fi acel partid -, pentru interesul catorva cetateni”.

Mai mult, Petrica Popa a precizat ca nu este singurul care gandeste asa, in organizatia liberala locala:“Eu am ramas surprins ca foarte multi tineri din PNL Braila si din organizatia municipala Braila gandesc asa cum v-am expus eu”.