Popoaca : Complexul de porci Tichilesti nu mai polueaza Dunarea, prin deversarea apelor uzate

03

S-a terminat cu poluarea Dunarii in zona comunei brailene Tichilesti, ca urmare a deversarii apelor uzate de la complexul de crestere a porcilor din zona! Cel putin asta spune seful Comisariatului Braila al Garzii Nationale de Mediu, Carmen Camelia Popoaca. Aceasta a dat asigurari ca problema de la Tichilesti s-a rezolvat, in cadrul unei sedinte a Colegiului Prefectural: “Ca urmare a controalelor repetate la SC Complexul de Crestere a Porcilor SRL si a masurilor tehnice, dar si de natura contraventionala, precum si ca urmare a sesizarii penale, conducerea acestei unitati a realizat o investitie privind modernizarea statiei de epurare (cu adaugarea treptelor chimica si biologica) in cadrul fermei de crestere a porcilor Tichilesti, care sa asigure incadrarea in limitele admise a apelor uzate evacuate in fluviul Dunarea, astfel incat activitatea sa intre in legalitate, inclusiv prin obtinerea autorizatiei integrate de mediu”.

Potrivit comisarului-sef Popoaca, in anul 2014, Garda de Mediu Braila a realizat un numar de 1.349 de inspectii. Dintre acestea, un numar de 90 de controale au fost efectuate in urma unor reclamatii si sesizari ale cetatenilor, sau ale diferitelor persoane juridice.

Amintim ca problemele de poluare a Dunarii in zona conductei prin care erau deversate in fluviu apele uzate de la Complexul de porci Tichilesti au fost semnalate de multe ori in presa locala si nationala, in anii trecuti. Ziaristii au fotografiat si filmat la fata locului, in mai multe randuri, apele uzate incarcate cu dejectii animaliere (foto), care formau o spuma murdara pe Dunare si emanau un miros pestilential. In urma acelor materiale de presa, Garda de Mediu a efectuat mai multe controale, care s-au lasat cu sanctiuni.