A fost odată ca niciodată – că de n-ar fi, nu s-ar povesti – un greiere care făcea ce făcea și tot lua (și nu mai dădea înapoi) de la alții. Când nu făcea asta, semna cecuri fără acoperire.

Spre deosebire de greierele din povestea cunoscută, acesta nu împrumuta de la furnici – împrumuta de la alți greieri și apoi „spărgea” grăunțele cu furnicuțele, pe care le alegea așa, pe sprânceană, deși avea deja acasă o consoartă oficială, cu acte în regulă. De altfel, erau singurele acte în regulă pe care le-a făcut vreodată greierașul despre care vorbim, care era cam libertin…

Greierele ieșea la produs în special în campanii (ne referim, evident, la campaniile agricole), când venea cu minciuni grosolane și le promitea naivilor contracte babane. Și aceștia cotizau la greierele care le spunea că atunci când va ajunge stăpân pe moșie va scoate contractele ca pe iepuri, din pălărie.

După vreo câteva campanii (agricole) în care au văzut că greierele minte la fel de firesc precum respiră, atât greierii din gașca lui, cât și cei din lanurile vecine au început să-i întoarcă spatele atunci când acesta venea cu mâna întinsă.

La cea mai recentă campanie (agricolă), în afară de câțiva naivi care i-au dat ceva grăunțe în schimbul promisiunilor că-și vor recupera investiția imediat ce va ajunge el stăpânul moșiei, nu l-a mai sponsorizat nimeni.

Cei care aveau grăunțe i-au spus că-i împrumută cât are nevoie, dar numai cu garanții, cu acte semnate și parafate, iar greierașul a făcut stânga împrejur, că el a mers toată viața pe principiul „Ce (mi) se dă nu se mai ia (înapoi)”.

Ce-a făcut greierele cu grăunțele pe care le-a obținut, totuși, de la cei care încă nu-i cunosc năravul? Și-a luat mândruța – furnicuța (nu consoarta oficială) și s-a oprit pe marginea bălții, unde a băut, a inhalat și a navigat; nu pe internet, a navigat pe baltă sub clar de lună cu un iaht pe care, fiind în stare avansată de euforie (cum ești atunci când amesteci băutura cu un anumit tip de praf), l-a închiriat cu cât nu face.

Bine, până la urmă plimbarea nocturnă a făcut (la propriu și la figurat) toți banii.

La figurat, pentru că mândruța furnicuța a fost supersatisfăcută și asta a făcut ca în final să fie și el supersatisfăcut.

La propriu, pentru că greierașul a spart în câteva zile la baltă toți banii care teoretic erau destinați campaniei (agricole). Ups!

Partea proastă este că în pregătirea campaniei (agricole), greierele despre care vorbim (care fusese susținut de un alt greiere cântăreț la mandolină, chitară și altele asemenea) angajase o serie de consultanți care îl asiguraseră că-l vor ajuta să ajungă stăpân pe moșie, astfel încât să poată împărți grăunțele după cum voia el. Și fiindcă acești consultanți nu și-au primit plata pentru serviciile prestate, a ieșit cu scandal, și-au făcut valiza, au plecat și l-au lăsat baltă în plină campanie agricolă (un alt fel de baltă decât cea pe care s-a plimbat cu iahtul, una mai urât mirositoare).

Povestea spune că dincolo de faptul că nu și-au luat banii de la greierele aflat în campanie (agricolă), ei au mai avut și neplăcuta supriză să li se ceară să-și plătească masa și cazarea la hotel, când au predat camerele, deși greierașul le garantase că se ocupă personal de aceste plăți…

Acum greierele care încă speră să ajungă stăpânul moșiei și să împartă contractele „după cum vrea mușchii lui” se află într-un mare… cum să spunem noi, ca să nu pară că folosim un limbaj de autobază… într-un mare necaz.

Povestea nu s-a terminat, dar de-abia așteptăm să vedem cum o să se termine. Fiindcă greierașul e deja terminat, deși campania (agricolă) de-abia a demarat.

Precizare: Aceasta este doar o poveste. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.