PREFECTUL BOBOC: CEI CARE NU RESPECTĂ IZOLAREA ȘI SUNT DUȘI ÎN SPAȚII DE CARANTINĂ NU VOR STA ACOLO CA ÎN VACANȚĂ, CA LA PENSIUNE. VOR PLĂTI CAZAREA ȘI MASA
Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, i-a avertizat astăzi pe brăilenii care nu respectă condițiile de izolare ce le sunt impuse și ies pe stradă, că atunci când sunt depistați și duși în spații de caratina, nu vor sta acolo „ca la pensiune”, pe cazare și masă plătite de stat.
Boboc a explicat că acestor persoane li se aplică o sancțiune prin faptul că sunt ținuți în acele spații și ca atare, vor plăti atât cazarea, cât și masa: „Persoanele care nu respectă izolarea și sunt duse în spații de carantină, vă spun că nu merge nimeni acolo ca în vacanță, ca la pensiune. Faptul că sunt duși acolo este o sancțiune, iar la final, le vom înmâna inclusiv factura.
Pentru cei care trebuie puși în carantină ca urmare a recomandărilor medicale este una, dar pentru cei care nu respectă măsura izolării, aceasta nu mai este o recomandare medicală, ci este o sancțiune, iar sancțiunea va fi pe toate planurile, inclusiv din acest punct de vedere. Pentru că din câte am observat, în această perioadă grea pentru noi toți, unii și-au făcut alt gen de calcule, ca <<mai bine stau acolo, că îmi asigură statul cazare și mâncare>> – ceea ce nu e cazul. Asigurăm celor care au nevoie, dar nu celor care sunt chemați, invitați, rugați să respecte niște reguli și nu le respectă. Organele de ordine vor fi de fiecare dată intransigente. Nu vrem să existe nici măcar o excepție”.