PREFECTUL BOBOC: FAC APEL LA RESPONSABILITATE! JUDEȚUL BRĂILA A AJUNS LA 4 PACIENȚI INTERNAȚI CU COVID-19
Prefectul Cătălin Boboc face un „apel la responsabilitate”, cerându-le brăilenilor să repecte măsurile de distanțare socială impuse în această perioadă și să poarte măști de protecție în spațiile închise.
Boboc a postat în urmă cu câteva minute pe o rețea de socializare un astfel de apel, precizând că astăzi au fost confirmate 3 noi cazuri de infectare cu coronavirus la Brăila: „Sâmbătă, 9 mai 2020, primii 22 de brăileni infectați cu noul coronavirus au fost declarați vindecați și externați! Ne-am bucurat cu toții să constatăm că avem 0 cazuri în județul Brăila! Era și firesc să fie așa, când vedeam ce se întâmplă în lume și chiar în câteva zone din țară. În acel moment, am făcut un apel la brăileni, să fie în continuare prudenți, pentru că virusul nu a disparut și pot apărea cazuri noi, în orice moment!
Vineri, în prima zi după încetarea stării de urgență, am repetat același apel, pentru ca măsurile de relaxare ce urmau să intre în vigoare să nu conducă la noi cazuri de infecție cu COVID-19. Am considerat că este datoria mea să îi îndemn pe brăileni să nu ignore măsurile impuse de autorități, precum păstrarea distanței sociale sau purtarea măștii de protecție în spații publice închise, pentru a rămâne unul dintre județele cele mai puțin afectate de pandemie.
Din păcate, vineri, 15 mai 2020, după o săptămană cu zero cazuri, a apărut un nou pacient. Astăzi, la încă o săptămână, încă trei îmbolnăviri cu noul coronavirus!
Așadar, dacă încă mai sunt brăileni care nu consideră că minimele măsuri de igienă sanitară si distanțare, dispuse de Guvernul României, sunt foarte importante, îi rog să țină cont de recomandările autorităților și să aibă încredere că nivelul totuși scăzut al răspândirii virusului la Brăila se datorează în mare măsură respectării cu strictețe a regulilor!
Oameni buni, responsabilitatea este cheia și se află în mâinile noastre!”.