PREFECTUL BOBOC: ÎN JUDEȚUL BRĂILA AVEM 9 CAZURI CONFIRMATE DE CORONAVIRUS, DINTRE CARE UNUL VINDECAT

Prefectul Cătălin Boboc revine cu o precizare, în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate de coronavirus înregistate până în prezent, la nivelul județului Brăila: „În acest moment, conform ultimei centralizări, în județul Brăila avem 9 cazuri confirmate de coronavirus, dintre care unul vindecat”.

Amintim că în informarea transmisă astăzi de Grupul de Comunicare Strategică figurează 11 cazuri confirmate de coronavirus la Brăila, iar în informațiile transmise inițial de Prefectură era vorba despre 9 cazuri confirmate și unul vindecat.