PREFECTUL BOBOC: MAI MULT DECÂT FAC, CE POT SĂ FAC? MERG ȘI DISCUT CU CEI DE LA SPITAL, CHIAR CU RISCUL DE A-MI SPUNE PREȘEDINTELE CJ CĂ ÎMI DEPĂȘESC ATRIBUȚIILE

În timp ce o mulțime de brăileni care au diverse afecțiuni se înghesuie să primească asistență medicală la Corpul A al Spitalului Județean și nu pot fi internați, fiindcă nu este loc suficient pentru toți, iar Corpul B – declarat suport COVID –  stă gol, fiindcă în Brăila nu au fost mulți pacienți cu coronavirus, prefectul Cătălin Boboc și președintele CJ, Iulian Chiriac, dau vina pe unul sau pe altul pentru faptul că bolnavii care nu au COVID nu au acces la asistență medicală în condiții corespunzătoare.

Boboc arată cu degetul către președintele CJ și către conducerea Spitalului Județean (spitalul amintit fiind în subordinea CJ), în timp ce președintele Chiriac arată cu degetul către Direcția de Sănătate Publică (instituție care este în subordinea prefectului, spune el).

Întrebat de ziariști ce să facă sutele de bolnavi care în ultimele două luni nu au putut primi asistență medicală adecvată și nu au putut fi internați și de ce acum, când am ieșit din starea de urgență, nu s-a transformat Corpul E în spital suport COVID, astfel încât în Corpul B să se revină la activitățile medicale obișnuite și să se poată interna pacienți, prefectul a spus că nu este de competența lui să ia decizii în această chestiune și că până acum a făcut tot ce a depins de el ca să se grăbească demersurile legale în acest sens.

Boboc susține însă că dacă managerul Spitalului Județean trimite „bălării” la DSP, pentru avizare, în loc să trimită documentele necesare, nu se va aproba prea curând transformarea Corpului E în suport COVID: „Tu trimiţi bălării şi spui că nu îţi dă domnul Ciochină (Gabriel Ciochină, directorul DSP Brăila – n.r.) aviz…

Domnul Ciochină a avut ceva discuții, pentru a cere niște clarificări, cu directorul medical al Spitalului Județean. Cei de la spital spus că au transmis acele documente pentru că atâta au înțeles.

Eu înțeleg că este o problemă pentru pacienții care au alte boli decât COVID și m-a preocupat subiectul încă începând 10 mai și m-am ocupat, fără să fie atributul meu. Am zis să discutăm, să găsim soluții. Am discutat cu domnul Ciochina: «Domnule, unde ne blocăm?».  «Nu ne blocăm!»

Și vă spun eu că nu ne blocăm. Domnul Ciochină a fost cred că primul om cu care am discutat despre subiectul ăsta și a spus: «Da, normal, găsim soluții! Dar să ne propună cei de la Spitalul Județean un plan, că ei știu ce au în spital, nu noi!».

Mai mult decât să discut cu ei… Pentru mine este foarte clar, sunt 2 posibilități, ori este rea-voință, ori este incompetență. Mai mult decât fac, ce pot să fac? Merg și discut cu dumnealor, chiar cu riscul de a-mi spune domnul Chiriac că îmi depășesc atribuțiile. Să discut și să dialoghez cu instituțiile nu înseamnă să îmi depășesc atribuțiile, asta îl asigur eu, să stea liniștit!”.