Prefectul Timofei a primit asigurări că specialiștii de la Îmbunătățiri Funciare „vor face toate eforturile” pentru a pune la dispoziția fermierilor brăileni apa pentru irigații

Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, declară că specialiștii ANIF vor face toate eforturile pentru a asigura apa necesară pentru irigații în județul Brăila, în ciuda problemelor apărute ca urmare a debitului redus al Dunării.

Timofei l-a însoțit aseară pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, în vizita pe care acesta a făcut-o la două stații de pompare de bază, situate pe Dunăre , respectiv SPA “I M Gheorghiu” și SPD 1 Chiscani.

Au mai fost prezenți directorul ANIF, Cornel Popa, directorul Filialei teritoriale Îmbunătățiri Funciare Brăila, Mihaela Bordei, prefectul Iulian Timofei, senatorul Ion Rotaru, deputatul Nicu Niță și președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac.

Prefectul Brăilei a declarat: ”Vizita domnului ministru vine în contextul în care se înregistrează cote scăzute ale fluviului, pe fondul secetei. De asemenea, domnul Daea a dorit să vadă care este stadiul proiectului investițional de modernizare la Stația de pompare de bază «I. M. Gheorghiu» și s-a arătat mulțumit de faptul că lucrările au fost deja finalizate cu o lună înainte de termenul convenit inițial. A dat asigurări reprezentanților Filialei teritoriale Îmbunătățiri Funciare Brăila că se vor continua proiectele de investiții în domeniul irigații în cadrul programului național dedicat acestui sector cu un buget alocat, până în 2027, de 1,5 milioane euro, cu mențiunea că suma poate fi suplimentată în funcție de cerințe”.

Iulian Timofei a mai precizat că în discuțiile avute aseară s-a insistat pe ideea că specialiștii de la Îmbunătățiri Funciare vor face toate eforturile pentru a pune la dispoziția fermierilor apa pentru irigații.