Prefectul Timofei: Dacă la nivelul județului vor exista foarte multe solicitări pentru adăpostirea refugiaților, suntem pregătiți să operaționalizăm tabăra mobilă

Prefectul Brăilei, Iulian Timofei, informează că instituția pe care o conduce, structurile județene ale MAI și autoritățile publice locale sunt  pregătite să ofere în orice moment sprijin pentru refugiații din Ucraina.

”S-au primit solicitări din partea populației brăilene pentru a pune la dispoziție spații de cazare, lucru care ne obligă să lucrăm organizat. În acest scop, a fost înființată linia telefonică cu numărul 0731232773, care funcționează 24 din 24 de ore, la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila. Dacă la nivelul județului vor exista foarte multe solicitări pentru adăpostirea refugiaților, care să depășească posibilitatea de cazare în spațiile deja stabilite, suntem pregătiți să operaționalizăm prin intermediul ISU Brăila tabără mobilă”, a declarat prefectul.

În acest moment, în spațiile pregătite să adăpostească cetățeni ucraineni sunt cazate 27 persoane (Hotel Sport, Hotel Triumf și Fundația „Casa Pâinii” Viziru). De asemenea, mai sunt găzduiți refugiați și în locuințe familiale. Persoanelor care sunt cazate pe teritoriul județului Brăila li se asigură hrană caldă de diverse unități de alimentație publică, prin grija autorităților publice locale (Primăria Municipiului Brăila și Primăria Viziru).

Dinamica persoanelor ucrainene este foarte mare, astfel în ultimele 24 ore peste 100 persoane au tranzitat județul Brăila, fiind necesară cazarea acestora pentru o perioadă scurtă de timp.

Primăria Municipiului Brăila a organizat două puncte de colectare ajutoare umanitare la Căminul Cultural Nedelcu Chercea și la fostul sediu al Grupului Școlar „Constantin Brâncuși”, situat pe Bulevardul Independenței.

Autoritățile de frontieră române permit ieșirea din România către statele din vestul Europei a minorilor care nu dețin pașapoarte atunci când sunt însoțiți de cel puțin unul dintre părinți care deține un pașaport valabil, pe baza certificatului de naștere al minorului.

”Demersurile noastre se alătură campaniei guvernamentale «Ucraina – Împreună ajutăm mai mult», cât și acțiunilor organizate de autoritățile administrației publice din județ, ceea ce ne va permite să gestionăm în mod organizat, unitar și eficient resursele puse la dispoziție de societatea civilă în cadrul acestei acțiuni umanitare. Felicit brăilenii pentru solidaritate și îi încurajez să aibă în continuare empatie pentru cetățenii ucrainieni care sosesc pe teritoriul județului nostru”, a încheiat Iulian Timofei.