Prefectul Timofei: Tuturor refugiaților ucraineni li se asigură la nevoie servicii medicale, consiliere psihologică, religioasă, precum și translator

„Autoritățile locale pot asigura la nivelul județului Brăila un număr de 1.000 locuri de cazare pentru refugiați, dintre care 700 numai în municipiu” – este ceea ce spune prefectul Brăilei, Iulian Timofei (PSD).

Într-o postare făcută pe o rețea de socializare, Timofei mai precizează: ”Pentru mediul rural vă pot spune că avem disponibile 300 de locuri de cazare, pentru tot atâtea persoane. Toate aceste locații au fost verificate de către Prefectura Județului, împreună cu ISU Brăila. În ce privește gradul de ocupare, toate cele 300 de locuri sunt în acest moment disponibile. Este vorba despre spații aparținând primăriilor din Unirea, Viziru, Măxineni, Făurei, Șuțești și Mircea Vodă, dar mai sunt și alte unități administrativ teritoriale (UAT) care și-au manifestat disponibilitatea de a ajuta.

De asemenea, Consiliul Județean, Primăria Brăila și Prefectura Brăila continuă procesul de identificare de noi locuri de cazare la nivelul UAT-urilor din județ.

Vă mai pot spune că refugiații ucraineni se află în tranzit în județul nostru, în sensul că se cazează o zi, maxim două, după care își continuă deplasarea. Tuturor refugiaților, la nevoie, li se asigură servicii medicale, prin grija DSP Brăila. De asemenea, li se poate asigura consiliere psihologică, religioasă, precum și translator”.