Premieră la nivel local: Prefectul Brăilei va organiza, la cerere, sesiuni de audiențe cu cetățenii la primăriile din județ

Premieră la nivel local: începând cu luna iunie, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, va organiza, la cerere, sesiuni de audiențe cu cetățenii direct la primăriile din județ, ocazie cu care va avea întâlniri și cu primarii respectivelor UAT-uri.

”Începând de luna viitoare vor fi organizate audiențe ale Instituției Prefectului-Județul Brăila cu cetățenii din mediul rural, iar în paralel, și întâlniri cu primarii, acțiuni gândite cu scopul armonizării relației dintre cetățean și administrația publică locală, prin informarea directă asupra calității serviciilor furnizate de către instituțiile publice, precum și identificarea problemelor cu care se confruntă brăilenii din mediul rural”, a declarat Timofei.

Înscrierea în audiență prin întâlnire directă cu petiționarii din mediul rural se va derula astfel: solicitantul va adresa conducerii Prefecturii o cerere de primire în audiență, formularul on-line fiind disponibil pe site-ul instituției https://br.prefectura.mai.gov.ro/, la secțiunea ”Contact-Audiențe”.

În cazul în care conducerea instituției dispune aprobarea cererii, solicitantul va fi informat telefonic asupra modalității de desfășurare a audienței, respectiv locația, data și ora stabilită pentru desfășurarea întâlnirii cu persoana care ține audiența.