Premieră pentru Prefectură: Prima sesiune de audiențe acordate de prefectul Timofei în teritoriu s-a desfășurat azi la Ianca

Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, a deschis astăzi seria audiențelor acordate în teritoriu, cu organizarea primei acțiuni de acest tip la Casa de Cultură din Ianca. Împreună cu funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Instituției Prefectului, Timofei a avut discuții față în față atât cu cetățenii care s-au înscris în audiență, cât și cu cei care s-au prezentat direct la întâlnire, fără o programare prealabilă.

Problemele expuse de petenți au vizat, în special, latura fondului funciar, dar au ținut și de relația cetățenilor cu instituțiile deconcentrate.

”Mă bucur că inițiativa mea a avut un impact atât de mare în rândul cetățenilor, mai ales că la sesiunea de audiențe au fost prezenți și oameni care nu s-au programat în prealabil. Scopul acestei acțiuni este acela de a găsi soluții la problemele cetățenilor, în limita competențelor Instituției Prefectului, dar și de a spori credibilitatea și vizibilitatea autorităților publice.

Informarea directă asupra calității serviciilor furnizate de către instituțiile publice, precum și identificarea problemelor cu care se confruntă brăilenii din mediul rural rămân prioritățile Instituției Prefectului”, a declarat Iulian Timofei.

Următoarea sesiune de audiențe acordate de prefect în teritoriu va avea loc la Însurăței, la o dată ce va fi anunțată din timp.