Președintele Botea (PMP) exclude varianta ca Florin Cîrligea (PNL) să treacă la PMP: „Îmi este prieten și dacă va candida la un alt partid, l-aș susține cu cea mai mare plăcere, pentru că face mult bine oamenilor”

Președintele PMP Brăila, Viorel Botea, neagă zvonurile că Florin Cîrligea (PNL) ar fi negociat la centru și ar urma să preia conducerea organizației PMP Brăila.

Botea spune că organizația sa este una solidă, cu o conducere stabilă și că zvonurile cu privire la Cârligea au fost lansate de oameni care se tem de acesta și vor să-i afecteze imaginea în fața conducerii centrale a PNL:  „Referitor la informațiile potrivit cărora Florin Cîrligea și-ar fi dorit sau ar fi fost invitat să preia conducerea PMP Brăila, doresc să fac câteva precizări.

În primul rând, conducerea PMP Brăila este una stabilă, aleasă statutar și este recunoscută la nivelul central, nivel la care eu am calitatea de vicepreședinte. Deci dacă se discuta așa ceva la nivel central trebuia să știu și eu.

În al doilea rând, în ultima vreme PMP a desfășurat mai multe acțiuni atât la nivel național, cât și la nivel internațional, în care și eu și organizația Brăila am fost implicați.

În al treilea rând, într-adevăr, pe scena politică brăileană se fac niște mișcări, unele inteligente, altele mai puțin inteligente, prin care să zicem că diverse persoane care au stat până acum la cutie sau doresc să manipuleze opinia publică aruncă diverse petarde de acest tip în spațiul public. Personal am vorbit cu Florin Cîrligea – care pot să spun public că îmi este prieten și față de care am un desebit respect -, vizavi de chestiuni politice care nu au nicio legătură cu preluarea conducerii PMP Brăila de către Florin Cîrligea. A, într-o altă conjunctură, la un alt partid,  să-l sprijin pe Florin Cîrligea sau să mă sprijine el pe mine, cu cea mai mare plăcere. Mă refer la eventuale candidaturi, la posibile alianțe, la preluări de alte partide și așa mai departe, pentru că pe scena politică oricând se pot face tot felul de mișcări.

Florin Cîrligea este un politician cu care aș lucra oricând, pentru că este un om care face mult bine oamenilor. Nu că îl laud eu pe Florin Cîrligea; ăsta este un adevăr. El nu se duce să se pozeze că nu știu ce a reușit să facă, în momentul în care se știe că un obiectiv extraordinar este făcut de altcineva. Și mă refer la ce fac mulți politicieni care se duc ca să se plimbe pe la pod și să-și facă poze; podul e făcut de Mihai Tudose și punct.

Glume de-astea în încercarea de a-ți salva președinția sau de a-ți salva o poziție și eventual de a face rău cuiva nu cred că sunt corecte. Florin Cîrligea nu își dorește să vină în PMP, pentru că el este membru PNL. Asta este o petardă aruncată din frică vizavi de Florin Cîrligea și pentru a-l pune pe Florin Cîrligea într-o poziție proastă în fața conducerii centrale a PNL, asta este părerea mea”.