Președintele Cătălin Stancu, despre cei care și-au anunțat demisia din USR Brăila: Corabia merge mai departe și fără șobolanii care sar peste bord la prima furtună

Președintele Organizației Județene USR Brăila, Cătălin Stancu, declară că alegerile din 12-13 iunie, în cadrul cărora a fost desemnată noua conducere a Organizației Municipale USR Brăila (după fuziunea cu PLUS), au fost corecte, iar acuzațiile care îi sunt aduse cu privire la presupuse manevrele pe care le-ar fi făcut pentru ca USR să acapereze puterea în noul Birou Municipal sunt nefondate.

După alegerile amintite, presa locală a primit un comunicat semnat de „membrii Biroului Municipal și Biroului Județean al fostului partid PLUS Brăila” (fără a se preciza clar numele celor care își asumă acest document), transmis de Ionut Razvan Ciobanu Oprea, „responsabil comunicare în cadrul Biroului Județean exPLUS Brăila”, în care le erau aduse mai multe acuzații lui Cătălin Stancu și președintelui Organizației Municipale USR Brăila, Nicușor Ciocan și era contestată corectitudinea alegerilor interne.

Întrebat în legătură cu modul în care au decurs alegerile, Stancu a răspuns printr-un comunicat de presă în care afirmă că Ionuț Răzvan Ciobanu Oprea „poate fi Batman dacă-și dorește, însă nu poate fi responsabilul de comunicare” și că ceea ce transmite acesta presei sunt „comunicate pseudo-oficiale”: „Orice florăreasă de la colț de stradă are astăzi un cont de email și poate pretinde că trimite comunicate de presă… Acest Ionuț – Răzvan Ciobanu Oprea, expeditorul mesajului către presă, poate să-și asume orice rol vrea el, poate fi Batman dacă-și dorește, însă nu poate fi responsabilul de comunicare. Responsabil de comunicare al Filialei USR Brăila, de câteva săptămâni încoace, este dl. Marius Măcreanu, ex membru Plus, actualmente membru USR, deci dați-mi voie să am o îndoială că acest domn care a trimis la toată presa din Brăila și Galați un email cu acest așa zis comunicat, reprezintă pe cineva.

Trebuie subliniat că la această oră partidul PLUS nu mai există. A fost o fuziune prin absorbție, în urma deciziei definitive a Tribunalului rămânând USR. Subliniez,  se numește USR și nu USR PLUS. PLUS a dispărut, fiind absorbit de USR.

Referitor la cele scrise în simulacrul de comunicat, mă îndoiesc că este scris de cineva care cunoaște situația din partid, fiind mai degrabă scris de cineva de la PSD.

Într-adevăr, sunt membru al Biroului Național al USR, cel mai înalt organ de conducere al partidului. Dar acesta este chiar motivul pentru care eu nu am contestat pe nimeni înainte de aceste alegeri. Ar fi fost imoral sa fac eu contestatii și să le judec tot eu.

Cred ca ar fi necesar să vă explic un pic contextul, cadrul în care au avut loc aceste contestații, în urma cărora membrii au avut sau nu drept de vot. Conform tratatului de fuziune dintre USR și PLUS, tocmai pentru că nu ne cunoaștem unii pe alții și pentru a avea totuși un sistem de siguranță ca alte partide să nu poată influența votul pentru alegerile interne, a fost prevăzut un mecanism de aprobare a membrilor în Registrul electoral, pe baza unor criterii:

– primul criteriu a fost, spre exemplu, să aibă cotizația plătită la zi;

– un alt criteriu a fost cel de integritate, unde intra o plajă mai mare de motive pentru care un membru își poate pierde dreptul de vot. Dintre aceste motive, aș putea aminti cazul în care un membru al USR sau PLUS a făcut campanie în favoarea altor partide, acesta fiind motivul pentru care primarul din Măxineni, Ionuț Postolache a fost contestat de către colegii din USR. Este de notorietate faptul ca acesta, după ce a fost ales primar, înainte cu câteva zile de alegerile parlamentare, a postat public pe contul sau de Facebook că susține la parlamentare oameni precum președintele pesedist al Consiliului Județean Brăila.

Ori, oameni asemănători cu un lider PSD, mai găsești doar în PSD!

Implicarea mea în aceastp situație este una singura, și anume aceea că, dimpotrivă, atunci când am văzut contestatia, am făcut demersurile să o retragem. Primarul din Maxineni a fost liber sa voteze și să fie ales în organizația USR Măxineni, din câte am înțeles din Procesul verbal primit de la USR Măxineni a și fost ales președinte al filialei. Să vina cineva să mă acuze ca nu l-am lăsat pe Postolache sa voteze este o mare minciună, una spusă cu nesimțire.

În legătura cu acuzația că eu aș fi folosit «metoda autobuzul», aceasta mi se pare hilară! E chiar ca în povestea aia în care hoțul era primul care striga «hoții». Nu aș fi vrut să intru în amănunte, însă pentru că tot a venit vorba de Postolache, primarul din Măxineni, o să vi-l dau tot pe el exemplu.

La alegerile locale am fost în campanie la el, să-l ajutăm. Avea vreo 50 de membri în organizație. Astăzi știți câți are? 5 (cinci). De ce numai cinci? Pentru ca i-a transferat pe toți la Municipiul Brăila, inclusiv pe mama și soția sa, inclusiv cățelul și purcelul! Deci, autobuzul din Măxineni cu cel puțin 45 de persoane a aterizat la Plus Brăila. Ce concluzie trageți de aici?

Vă spun eu, alegerile au fost corecte, toți membrii noștri au fost verificați în contestații, împotriva membrilor noștri fiind făcute aproximativ 560 de contestații din partea celor de la ex-PLUS. Unii dintre membrii vechi ai USR și-au pierdut dreptul de vot în urma contestațiilor, la fel cum s-a întâmplat și cu unii membri ex-PLUS. Am avut o comisie electorală constituită atât din membri USR, cât și din membri ex-PLUS, rezultatul alegerilor a fost validat de aceasta.

Singura problemă semnalată pe parcursul alegerilor a fost aceea că trei-patru candidați provenind din rândul ex-PLUS au încercat să-și facă în sala de votare campanie, lucru cu care nu am putut să fiu de acord, invitându-i afară din sală. Oricât de multă bunăvoință am fi avut, așa ceva nu putea fi acceptat. Trebuie să fii zero ca și om politic, dacă nu înțelegi un lucru elementar ca acesta, că nu poți să-ți faci campanie în timpul votului.

Într-un final, aș vrea să spun câteva vorbe despre rezultatul alegerilor din Filiala Municipală USR Brăila. Mai întâi, trebuie să le mulțumesc colegilor pentru implicare, atât în extinderea filialelor USR în județ, cât și pentru campanii. De ce încep cu asta? E simplu, pentru ca au câștigat alegerile acestea efectiv cei care au fost implicați în campanii, care s-au făcut cunoscuți în interiorul filialei.

Pe cei învinși ii invit să se implice mai mult, să construiască alături de cei vechi din USR și în felul acesta să-și crească notorietatea în interiorul filialei. Cu siguranța, la alegerile următoare vor avea șanse mai multe, fiecare are șansa sa. Îi prețuim pe colegii noștri proveniti din PLUS, alături de ei USR este mai puternic, atât la nivel național, cât și la nivel județean. Împreuna suntem 1700 membri în judetul Brăila și la următoarele alegeri ne vom bate de la egal la egal cu partidele mai mari și mai vechi.

Despre cei care, conform așa zisului comunicat, își vor da demisiile, nu pot decât să observ încă o dată că pentru a face politică îți trebuie stomac. Unii nu pot să digere înfrângerile, asta e! Să candidezi pentru o funcție doar pentru ca, în mintea ta, te vezi câștigător de la început, poate dauna grav psihicului în caz de înfrângere. Corabia merge mai departe și fără șobolanii care sar peste bord la prima furtună”.