Președintele Chiriac: Fără o stație de epurare și de tratare a apei niciun agent economic din stațiunea Blasova nu va primi aviz de funcționare de la DSP. CJ nu-și propune să construiască o asemenea stație
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, declară că deocamdată nu are nicio intenție de a implica instituția pe care o conduce în construcția unei stații de epurare a apei și a unei stații de tratare a apei în stațiunea Blasova.
Chiriac a precizat în cadrul unei conferințe de presă că își dorește dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic, dar din punctul său de vedere realizarea acestor obiective este absolut necesară pentru ca agenții economici din zonă care vor să desfășoare o activitate de turism să poată obține avizele de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică: „Eu am spus ce trebuie făcut acolo: trebuie făcută o mini-stație de tratare a apei și o mini-stație de epurare, astfel încât să ducă la acreditarea tuturor investițiilor acolo de la DSP. Altfel nu poate să funcționeze. Nu ai apă potabilă, nu ai stație de tratare. Clar, acea zonă nu se poate dezvolta dacă nu ai aceste elemente”.
Șeful județului a precizat însă că nu se pune problema ca o astfel de stație de epurare sau de tratare a apei să fie făcută de CJ Brăila din fonduri publice, ci „ori să o facă privații, sub tutela CUP Dunărea, ori pe un proiect european, pe o nouă axă de finanțare, că sunt tot felul de axe de finanțare deschise pe apă și canalizare în continuare”.
Întrebat cât ar putea dura un astfel de demers, Iulian Chiriac a răspuns: „Poate dura un an, doi, trei, cinci, șapte, nu pot să vă dau un termen. Eu am spus ideea de principiu de a dezvolta zona, că altfel nu se poate, sunt condițiile minime obligatorii.
Pentru CJ asta nu reprezintă o prioritate pentru perioada următoare, prioritățile noastre sunt partea de infrastructură – suntem angrenați în foarte multe proiecte europene – și partea de Sănătate. Avem proiectele mari, regionale, cu vecinii de la Galați și trebuie să le ducem mai departe.
Dacă identificăm o variantă și vom avea posibilitatea, ne vom angrena și într-un astfel de proiect, pentru a dezvolta zona”.