Președintele Chiriac, întrebat de consilierul Bucălău care este situația privind reabilitarea Palatului Administrativ, aflată în mare întârziere: „De fiecare dată veniți cu întrebări puerile și creați un circ total. Administrația nu se face prin cârciumile și discotecile de la Cireșu”

Discuție tensionată astăzi, în ședința CJ Brăila, după ce consilierul Alexandru Bucălău (PNL) l-a întrebat pe președintele CJ, Iulian Chiriac (PSD), care este situația cu privire la proiectul reabilitării Palatului Administrativ.

Amintim că președintele CJ Brăila a semnat în 2020 contractul pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea contractului este de 3,8 milioane euro, iar condiția este ca lucrările eligibile să se execute  până pe 31 decembrie 2023; altfel, toate lucrări eligibile care sunt executate după data amintită trebuie să fie plătite de la bugetul CJ Brăila.

Dat fiind că la această dată nici măcar n-a fost predat proiectul final, deci nici n-au început lucrările, este practic imposibil să se finalizeze toate lucrările eligibile pentru eficientizarea energetică a Palatului Administrativ până la 31 decembrie 2023.

Președintele Chiriac a admis că există riscul ca aceste lucrări să nu se finalizeze până la sfârșitul acestui an, dar a dat asigurări că nu se va ajunge să se plătească din bugetul județean pentru ce se va executa din 2024 încolo, fiindcă se va accesa o altă finanțare europeană, care va acoperi diferența. Șeful județului a mai spus că „lucrurile sunt într-o normalitate”, din acest punct de vedere: „A fost o discuție mai amplă la partea de proiectant și constructor și noi, la ceea ce ne dorim și ne propunem să facem cu această clădire. Va fi recepționat de către echipa de proiect acest proiect, după care eu sper ca până la finalul lunii aprilie să înceapă efectiv lucrarea.

Dacă nu se va termina efectiv proiectul până la sfârșitul anului, avem destule soluții. Am vorbit și cu ADR, la suma rămasă de neexecutat să avem o altă axă de finanțare pentru a reloca suma și să facem exact pe banii europeni. Deci lucrurile sunt într-o normalitate, nu avem de ce să ne speriem că vom face din banii CJ, exact cum am citit prin anumite declarații sau comunicate.

Dar vă readuc aminte că administrația nu se face, stimate domn consilier – și v-am mai spus de atâtea ori – prin cârciumile și discotecile de la Cireșu (aluzie la comentariile făcute de președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, pe această temă). Trebuie să fim foarte bine informați, să veniți să vă informați la aparatul de specialitate în ce stadiu sunt proiectele respective. De fiecare dată veniți cu întrebări puerile și creați un circ total”.

La acest moment a intervenit consilierul Dănuț Lungu (PNL), care i-a cerut lui Chiriac „să nu le mai facă morală” liberalilor pentru faptul că pun întrebări în ședințele de Consiliu: ”Este de datoria noastră să întrebăm, dvs aveți aparat de specialitate, nu trebuie neapărat să ne dați dvs răspunsul, pot să dea răspunsul cei care sunt specialiști. Nu mai faceți morală și nu mai faceți politică!”.

„Vă recomand să nu mai faceți circul pe care-l faceți de fiecare dată!”, a spus Chiriac.

„Ce circ? Sunt întrebări de bun simț. Spuneți că facem politică în discoteci… Nu toți fac politică în discoteci, vă rog frumos! Poate în mintea dvs!”

„Am zis «unii»! Văd că vă simțiți lezat și săriți foarte repede…”

„De fiecare dată veniți cu aceleași lucruri! Nu e normal!”

„Domnule președinte, eu v-am întrebat elegant și nu am făcut niciun circ… ”, a intervenit Bucălău.

„Cu eleganță v-am răspuns și eu!”

„…Dacă dvs considerați că eu am făcut circ înseamnă că nu știți ce înseamnă circul”, a continuat Bucălău.

„Dvs știți!”, a mai spus Chiriac.