Președintele Chiriac: Toată lumea a avut un rol în îmbunătățirea relației dintre administrațiile din Brăila și Galați, inclusiv europarlamentarii Mihai Tudose și Dan Nica
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), pare să aibă rețineri în a spune clar că îmbunătățirea semnificativă a relației dintre administrațiile brăilene și gălățene – care mai nou colaborează pe mai multe proiecte – are de-a face, printre altele, cu implicarea europarlamentarului Mihai Tudose (PSD) în demersurile privind armonizarea acestei relații.
„În primul mandat toată lumea (administrația brăileană și respectiv cea gălățeană – n.r.) și-a dorit să rezolve problemele punctuale, locale, toată lumea era ghidată pe PNDL2, partea de infrastructură, partea de sănătate. În proporție de 90% noi am rezolvat aceste probleme sau sunt pe făgașul normal, pe făgașul bun al lucrurilor și pe partea de infrastructură și pe partea de sănătate.
Am trecut la următoarea etapă, proiecte regionale, iar podul peste Dunăre cred că a fost liantul tuturor acestor proiecte de infrastructură, pentru a crea conectivitatea celor două orașe și a podului”, a spus șeful județului.
La remarca unui ziarist cu privire la faptul că și în mandatul trecut se discuta despre proiectul podului peste Dunăre, dar asta nu a împiedicat reprezentanții celor două județe să-și arunce replici acide unul altuia și să acuze orgoliile personale care împiedică o colaborare între Brăila și Galați, Chiriac a comentat: „Lumea se mai supără…”.
Întrebat direct care a fost rolul lui Mihai Tudose în această schimbare semnificativă în bine în ceea ce privește relațiile dintre administrațiile brăilene și gălățene, președintele CJ Brăila a spus: „Cred că toți am avut un rol, toată echipa de la Galați și de la Brăila ne-am pus la masă, am discutat și ne-am dat seama că doar împreună, o echipă mai puternică, putem să creăm și să implementăm astfel de proiecte regionale”.
Ziariștii au comentat că și în trecut echipa de la Galați și cea de la Brăila au discutat și nu au ajuns la niciun rezultat și au întrebat încă o dată dacă implicarea europarlamentarilor Mihai Tudose și Dan Nica a fost cea care a schimbat lucrurile.
„Toată lumea a avut un rol în aceste proiecte, și Mihai Tudose, și Dan Nica, și președintele CJ Galați, și primarul, și primarul de Galați și eu. Mihai Tudose a avut un rol important în toată această conjunctură. Și eu v-am spus ca îmi doresc ca pe termen mediu și lung să rămână aceeași relație”, a răspuns Chiriac.