Președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu: A institui acum o vacanță de o lună înseamnă să dai iarăși peste cap procesul de învățare. E absurd să te comporți de parcă după o lună de vacanță, problemele vor fi dispărut ca prin magie

Președintele Consiliului Național al Elevilor, brăileanul Rareș Voicu, critică decizia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, cu privire la faptul că unitățile de învățământ vor rămâne deschise și după depășirea ratei incidenței de 6 la mia de locuitori, iar vacanța de Paște va fi prelungită, urmând ca Evaluarea Națională să fie amânată, în speranța că în luna mai rata incidenței va scădea suficient de mult, încât să permită reluarea cursurilor la clasă.

Voicu a comentat  pe o rețea de socializare: „Lăsând la o parte modul în care a fost luată decizia (netransparent, «las’ că știm noi»), a institui acum o vacanță de o lună înseamnă să scoți iarăși elevii din ritm și să dai iarăși peste cap procesul lor de învățare. Deciziile luate pe principiul «amânăm, ca să nu ne confruntăm cu asta acum” au dat rareori rezultate.

E absurd să te comporți de parcă după o lună de vacanță salvatoare, problemele acute din ultima perioadă vor fi dispărut ca prin magie. Nu; elevii se vor întoarce în aceleași școli în care nu există resursă umană care să administreze teste rapide și care rămân deschise după trecerea pragului de 6/mie, dintr-o megalomanie absurdă.

La fel și amânarea Evaluării Naționale – ca să ce? Toată degringolada asta și lipsa de coerență vor fi decontate masiv pe măsură ce se apropie examenele naționale – conspiraționiștii, cei care vor cu orice preț echivalarea examenului de Bacalaureat și a EN, vor prinde din nou curaj și vom vedea iarăși zeci de petiții, proteste și memorii prin care vor cere măsuri de acest fel.

Iar pe urmă ne vom întreba, consternați, unde s-a greșit”.

(sursă foto – facebook/ Rareș Voicu)