Președintele FD Brăila, Antoneta Ioniță: „Nu avem nimic împotrivă să susținem un candidat comun la Primăria municipiului Brăila, dacă un independent este mai bun”
Forța Dreptei Brăila a purtat discuții cu organizațiile locale ale USR și PMP cu privire la susținerea unui candidat unic la Primăria municipiului pentru alegerile locale din acest an, dar deocamdată acestea sunt la început. Până una-alta, FD este împreună cu USR și PMP pentru alegerile europarlamentare și apoi se va vedea ce se va întâmpla în continuare. Sunt declarațiile făcute la finele săptămânii trecute de președintele Forța Dreptei Brăila, Antoneta Ioniță, după Conferința Județeană de Alegere a Biroului Județean.
„Nu neg faptul că se poate să avem și noi un candidat care să fie independent, dar aceste discuții încă nu le-am purtat împreună cu colegii mei. Dar trebuie să vedem cum stăm noi, FD, în sondaje, pentru că până acum noi n-am făcut niciun sondaj, n-am participat la niciun rând de alegeri. Dacă europarlamentarele vor fi fără locale, acela va fi un moment la care vor primi un rezultat și vom ști și noi cum stăm.
Nu vă ascund că am purtat discuții cu câteva persoane din societatea civilă, încercăm să convingem oameni și categoric sunt câțiva printre ei care își doresc să-și asume o candidatură, dar discuțiile sunt încă la început”, a mai spus Ioniță.
Întrebat dacă este de acord cu ideea ca FD Brăila să susțină un candidat unic al opoziției la Primăria municipiului, care să intre în competiție cu actualul edil, Marian Dragomir (PSD), președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a vrut să știe dacă în acea „opoziție” se include și PNL Brăila.
Întrebat în mod repetat dacă exclude ideea ca FD Brăila să susțină un candidat unic pe care, pe lângă USR și PMP, l-ar susține și PNL Brăila, Orban a evitat să spună clar „Nu”, ci a a preferat să jongleze din cuvinte, spunând că PNL nu este în opoziție, atât timp cât la nivel central este alături de PSD la guvernare.