Președintele HC Dunărea, Adrian Manole: „Am înțeles că din vara lui 2024 ne vom transforma în CS Dunărea, în subordinea CJ Brăila. Chestia asta cu secția de fotbal a CS Dunărea nu e adevărată, nu s-a discutat”

„Am înțeles că din vara anului 2024 se va întâmpla schimbarea și ne vom organiza… Mai avem timp” – este răspunsul pe care ni l-a dat astăzi președintele HC Dunărea, Adrian Manole, atunci când l-am întrebat când se va avea loc preluarea HC Dunărea de către Clubul Sportiv Dunărea, ce va funcționa în subordinea Consiliului Județean Brăila.

Întrebat dacă în opinia sa este benefică trecerea clubului de handbal în subordinea CJ, Manole a spus: „Da și nu. Modalitatea de lucru, din punct de vedere financiar, am înțeles că este puțin mai dificilă.

Pentru asta ne vom gândi la o soluție, vrem să facem o fundație caritabilă, «Alb-albastră e inima noastră», care să fie legată de club, ca să putem stabili și aceste cheltuieli mici, care sunt necesare și totodată să avem un board – adică nu noi să fim împlicați -, astfel încât dacă avem, de exemplu, o jucătoare de 12 ani cu anumite probleme, să o putem ajuta sau premierea unor jucătoare sau chestii de genul ăsta să le putem face mai ușor. Știu că toate cluburile mari au aceste fundații create și încercăm și noi să o facem; mie mi se pare o chestie foarte frumoasă”.

Președintele HC Dunărea a admis, pe de altă parte, că dacă acest club va funcționa ca structură în subordinea CJ Brăila, va exista o siguranță a finanțării: „Știu că nu vom mai aștepta banii ca acum, dar nu am lucrat în modul ăsta și nu pot să vă spun exact cum va fi. Vom vedea atunci”.

Având în vedere informațiile obținute pe surse care spun că viitorul club CS Dunărea, din subordinea CJ, nu va mai fi unul monosportiv (doar handbal), ci va avea și o secție de fotbal, ce va fi coordonată de Florentin Petre, l-am mai întrebat pe Adrian Manole dacă în opinia sa ar fi benefic să fie mai multe ramuri sportive susținute în acest fel de CJ.

„Eu sunt pro sport, să fie cât mai multe sporturi și așa mai departe, dar trebuie să vezi și realitatea, dacă poți să-ți și permiți, financiar vorbind. Ca și documente, știu că CS Dunărea este socotit doar pentru o ramură sportivă, ca și statut. Am văzut și noi ce a apărut cu fotbalul… Nu știu”, a declarat Manole.

Antrenorul principal al HC Dunărea, Costică Buceschi, a comentat, la rândul său: „Pot să vă dau eu un exemplu: la Baia Mare, Minaur are trei secții și lucrurile nu sunt roz, din cauza banilor – întârzieri foarte mari, jucătoare nemulțumite și se vede asta și în performanțele pe care le au. Deci când amestecăm lucrurile, de obicei nu ies. E bine ca fiecare club să aibă o strategie a lui și toți oamenii care sunt în acel club să lucreze pentru acea strategie”.

„Eu v-am spus ce știu la ora actuală. Dar chestia asta cu fotbalul nu este adevărată, nu s-a discutat, adică asta pot să vă spun 100%”, a completat Manole.

Precizăm că CJ Brăila a aprobat în luna mai a acestui an organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Brăila, care include, printre altele, 6 posturi aferente Clubul Sportiv „Dunărea”, ce va funcționa în subordinea instituției amintite.

Clubul Sportiv „Dunărea” a fost înființat în aprilie 2022 prin hotărâre a CJ Brăila și când va începe să funcționeze, va fi finanțat din venituri proprii și din subvenții acordate din bugetul județean, iar bugetul acestuia va fi aprobat anual de către CJ.

Potrivit documentelor aprobate de CJ Brăila, CS „Dunărea” ar trebui să fie pentru început un club monosportiv, acesta urmând să preia patrimoniul, echipa și palmaresul HC Dunărea Brăila, care a fost și până acum susținută din bugetul județean.

CS „Dunărea” va fi condus de un Consiliu de Administrație din care vor face parte un director, trei consilieri județeni desemnați de CJ și un reprezentant al președintelui CJ Brăila. Pentru funcționarea acestei structuri sportive a fost propus un număr de 6 posturi, dintre care unul de conducere și 5 de execuție (2 la Compartimentul financiar-contabilitate, resurse umane, achiziții publice, secretariat și 3 posturi la Compartimentul coordonare secții pe ramură de sport, marketing, comunicare și organizare competiții).

În ședința CJ din luna mai a acestui an, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a declarat că cele 6 posturi menționate nu sunt bugetate și nu vor fi scoase la concurs în 2023, dat fiind că în prezent toate posturile sunt blocate în instituțiile bugetare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns