Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, către Mihai Tudose, despre întârzierea admiterii României în Spațiul Schengen: „Aveți dreptate, este incorect și nenecesar. Și voi spune asta în Consiliul European”

Întâlnire de zile mari a ziariștilor din Brăila și Galați în această săptămână la Parlamentul European, la Strasbourg, unde reprezentanții presei au făcut o deplasare la invitația europarlamentarilor PSD Mihai Tudose și Dan Nica. Pe lângă întâlnirile obișnuite ale delegațiilor reprezentanților presei locale cu europarlamentari români sau străini, ziariștii brăileni și gălățeni au avut ocazia de a se întâlni cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, ceea ce este o raritate când e vorba despre astfel de vizite la instituția menționată.

Metsola a precizat de la bun început că Mihai Tudose a fost „foarte insistent” în demersul său de a o convinge să acorde câteva minute ziariștilor români, în ciuda programului foarte încărcat al președintelui Parlamentului European. Și deși inițial Roberta Metsola a promis doar câteva minute, între două alte întâlniri foarte importante deja programate, aceasta a petrecut circa 20 de minute în compania noastră.

Președintele Parlamentului European a vorbit despre faptul că temele de discuții din Parlamentul European s-au schimbat substanțial comparativ cu subiectele care reprezentau o prioritate în urmă cu câteva luni, ca urmare a războiul din Ucraina și că acum, discuțiile despre criza climatică au loc într-un context complet diferit, acestea fiind legate de dependența sau independența energetică față de Rusia. De aceea, a spus Metsola, este necesar să investim mai mult în zona aceasta a independenței energetice față de Rusia, ținând însă cont de faptul că există condiții energetice specifice fiecărei țări în parte și ca atare, în acest domeniu există ținte care pot fi atinse de unele țări, dar nu pot fi atinse de alte țări.

Pe de altă parte, președintele Parlamentului European a subliniat că „în trecut liderii politici luau deciziile la Bruxelles, la Consiliul European, apoi se întorceau acasă, în țările lor și spuneau «Am decis asta!». Ceea ce am descoperit eu este că acum se întâmplă invers: acum cetățenii Uniunii Europene și ziariștii întreabă «Ce aveți de gând să faceți în ceea ce privește acest război?». Și din acest punct de vedere vreau să vă mulțumesc dvs și țării dvs pentru ceea ce ați făcut, pentru faptul că ați acționat.

Situația este îngrijorătoare și în ceea ce privește Republica Moldova și vor fi decizii de luat în următoarele săptămâni în legătură cu subiectul acordării statutului de țară candidată la aderarea la UE Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.

Probabil vă amintiți și dvs, așa cum îmi amintesc și eu, ce schimbare majoră a fost atunci când România a fost declarată oficial candidată la aderarea la UE și știți și avantajele de care ați început să beneficiați ca țară, de la momentul luării acelei decizii și până la momentul aderării propriu-zise la UE. Acum vine pasul următor: am avut săptămână trecută o întâlnire cu premierul României și mi s-a spus că pentru România, admiterea în Spațiul Schengen rămâne o prioritate”.

Metsola a spus că s-a discutat și despre faptul că nu este corect să fie folosite pretexte politice pentru a amâna admiterea României în Spațiul Schengen, după ce au îndeplinit criteriile de aderare. Aceasta a precizat că în opinia sa, este timpul să se accepte ideea că în UE nu există țări care au un statut superior altor țări și „să nu ne mai ascundem în spatele unor chestiuni tehnice, ci să spunem «Uite care este treaba, a venit timpul ca UE să se privească pe sine ca o uniune care reprezintă un spațiu de siguranță pentru țările membre, nu doar un spațiu pentru schimburi comerciale – o uniune în care sunt împărtășite valori comune ale democrației și ale speranței, un proiect al păcii».

Așadar, din punctul meu de vedere, în Parlamentul European veți găsi susținere deplină; aveți mulți prieteni. Aveți ambasadori de valoare aici (referire la Mihai Tudose și Dan Nica – n.r.) și voi face tot ce stă în puterea mea să vă ajut cu acest nou pas înainte”.

În ceea ce-l privește, Tudose a subliniat că întârzierea admiterii României în Spațiul Schengen este doar o chestiune ce ține de interese politice, „ceea ce nu este corect”, având în vedere că țara noastră a îndeplinit criteriile de aderare: „Nimeni nu ne poate spune la această dată: «Uitați, aveți această problemă, de aceea nu puteți fi admiși!». Nu poate spune nimeni asta, pentru că nu există nicio problemă care să împiedice admiterea României în Spațiul Schengen”.

Mai mult, a spus Tudose, România este parte la discuțiile despre coridoare alimentare către Ucraina și se implică fără rezerve și în acțiunile propriu-zise în acest sens, în condițiile în care țara noastră are propriile probleme ce țin de zona de transport.

Roberta Metsola a încheiat spunând că va vorbi personal în Consiliul European despre acest subiect, în perioada imediat următoare: „Aveți dreptate, aceasta este o situație pe care au experimentat-o și alte țări, dar dvs o experimentați de prea mult timp, mult prea mult timp și este incorect și nenecesar. Și voi spune asta”.