Președintele PNL Brăila, Alexandru Popa: Între PNL Brăila și PSD Brăila nu va exista nicio alianță, oricare ar fi decizia PNL de la nivel central

„Între PNL Brăila și PSD Brăila nu va exista nicio alianță, oricare ar fi decizia PNL de la nivel central” – este declarația făcută de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, în cadrul unei emisiuni realizate la Reperul TV.

Popa a mai spus că și în condițiile în care la nivel central PSD va intra la guvernare alături de PNL, nu crede că i se va impune ceva în sensul realizării unei alianțe PNL-PSD și la nivel local: „Nu ne va impune nimeni, cred, de la nivel central, să facem alianțe locale. Dacă vom găsi puncte comune pentru a susține un proiect în interesul brăilenilor, știți prea bine că nu mă dau înapoi de la a realiza lucruri în beneficiul cetățenilor”.

Popa a precizat că înainte de a merge la București, la ședința Biroului Politic Național al PNL la care s-a discutat despre varianta unei alianțe cu PSD, a discutat cu colegii din organizația sa, ca să afle care este poziția lor pe această temă: „Eu am sunat primarii, organizațiile PNL cele mai bune din județ, m-am consultat cu colegii meu de la Organizația Municipală și ăsta a fost mandatul pe care mi l-au dat (să voteze împotriva colaborării cu PSD – n.r.). Am vrut să am discuții cu fiecare, ca să le văd punctul de vedere. Iar punctul lor de vedere este și punctul meu de vedere. Am avut aceeași idee cu toții, de a vota împotriva unei alianțe cu PSD”.

În contextul în care mulți liberali nu sunt deloc încântați de ideea unei alianțe cu PSD, Popa a fost întrebat de ce conducerea centrală a PNL nu încearcă să găsească o cale de înțelegere cu USR, pentru formarea unui nou guvern.

Președintele PNL Brăila a răspuns: „Eu mi-am spus punctul de vedere în BPN. Am votat împotriva alianței cu PSD. Dacă colegii mei, care au o experiență mult mai vastă, au decis că singura variantă este PSD, partidul trebuie să-și urmeze calea, nu ține cont doar de deciziile pe care le iau eu. Eu mi-am spus punctul de vedere, am spus că nu sunt de acord cu PSD”.