Președintele PNL Brăila, Alexandru Popa: PSD-iștii din PNL s-au automarginalizat, nu i-am marginalizat eu. Ei știu că nu merge cu mine. La mine merge doar cu corectitudine

„Toți cei care au fost aleși în luna iulie în funcții de conducere în PNL Brăila, precum și consilierii locali și județeni trebuie să pună osul la treabă, fiindcă discutăm despre o nouă construcție a organizației, pe baze noi. Cine nu muncește pentru partid se va elimina singur în următorii 3 ani” – este ceea ce spune noul președinte PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.

Acesta este pus pe fapte mari și vrea să facă schimbări radicale în interiorul PNL Brăila, fiindcă în opinia sa, vechea conducere a fost una nocivă pentru organizație din multe puncte de vedere.

Popa declară că dacă se va considera necesar, se va ajunge până la sancțiuni în cazul celor care au funcții de conducere, dar nu se implică în activitatea politică încă de pe acum: „Vreau să se înțeleagă foarte clar: nu eu voi lua decizia aplicării unor sancțiuni, ci conducerea PNL Brăila. Avem un Birou Politic Municipal și un Birou Politic Județean, iar eu, ca președinte, voi duce la îndeplinire hotărârile acestora. Eu nu vreau să iau decizii pe persoană fizică; dacă în BPM și BPJ se va hotărî că e nevoie de sancțiuni, se vor da sancțiuni.

Vă spun că toți cei care au funcții de conducere, precum și consilierii locali vor pune osul la muncă; funcțiile acestea nu sunt doar așa, de formă. Probabil că în următorii 3 ani va fi o selecție naturală, se va vedea cine vrea să muncească pentru partid și cine nu vrea. Iar activitatea fiecărui liberal care va răspunde de o comună sau de o zonă din municipiu va fi verificată chiar de mine. Mă voi ocupa personal de aceste lucruri, ca să mă asigur că lucrurile merg bine și că la alegerile locale din 2024 vom avea rezultatele dorite”.

Popa a mai spus că rămâne valabil obiectivul său legat de marginalizarea PSD-iștilor din PNL Brăila: „Clar, rămâne valabil! Pentru asta am candidat la președinția PNL Brăila, pentru că dacă eu simțeam că vechea conducere era una sănătoasă și nu una nocivă, nu intram în această competiție internă. Eu am candidat doar pentru că m-au îndemnat colegii mei și am avut convingerea că voi reuși să schimb ceva.

Și s-au făcut pași în această direcție, pentru că PSD-iștii din PNL s-au automarginalizat, nu i-am marginalizat eu. Ei știu că nu merge cu mine. La mine merge doar cu corectitudine. Eu sunt un om de cuvânt și cine nu are cuvânt (nu în ceea ce mă privește, ci în ceea ce privește activitatea politică pe care o desfășurăm la partid) nu este binevenit în echipa mea”.