Președintele PNL Galați, George Stângă, despre postul de secretar de stat ocupat acum de Cătălin Boboc: Pentru postul respectiv vom face o nominalizare care va fi 100% din cadrul PNL Galați

Președintele PNL Galați, George Stângă, a admis astăzi că brăileanul Cătălin Boboc (foto) ocupă în prezent o funcție de secretar de stat care îi revine organizației liberale gălățene.

Informația a fost făcută publică aseară de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, într-o emisiune realizată la Reperul TV. Popa a fost întrebat cum se face că Boboc e în continuare secretar de stat în Ministerul Muncii, în condițiile în care PNL Brăila i-a retras sprijinul politic încă de anul trecut, iar liberalul a spus că funcția pe care o ocupă Boboc i-a revenit PNL Galați în urma negocierilor ce au avut loc la centru, deci nu este treaba lui dacă liberalii gălățeni îl țin în acel post.

Alexandru Popa a precizat că în ceea ce privește organizația PNL Brăila, aceasta a primit o funcție de secretar de stat în ministerul Antreprenoriatului și Turismului, care a fost ocupată de Florin Sergiu Dobrescu, așa cum a decis conducerea filialei.

În ceea ce-l privește, președintele PNL Galați, George Stângă, a declarat pentru Reperul.ro că negocierile cu PSD nu s-au încheiat și de aceea Boboc încă mai ocupă acel post, până când liberalii gălățeni vor nominaliza o persoană din PNL Galați.

“În momentul de față nu am făcut nicio propunere pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii pentru că nu am finalizat negocierile cu PSD. După ce vom termina aceste negocieri vom face o nominalizare care va fi 100% din cadrul PNL Galați”, a afirmat Stângă pentru Reperul.ro.