Președintele Popa (PNL) va propune retragerea sprijinului politic în cazul primarului de Gropeni, Stan Malinche: „Îi cer scuze public ziaristei care a fost jignită de acesta!”

Derapajele din ultima vreme ale primarului comunei Gropeni, Stan Malinche (foto), au consecințe: președinte PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, anunță că a decis să propună conducerii organizației liberale retragerea sprijinului politic pentru Malinche.

Anul trecut primarul din Gropeni a devenit vedetă în presa locală și națională după ce a „negociat” angajarea unei tinere în Primărie contra obținerii unor favoruri sexuale și s-a fotografiat în chiloți, ca să-i dovedească acesteia că are intenții „serioase” cu ea.

Mai apoi, el s-a remarcat printr-o serie de comentarii complet deplasate pentru un ales local, pe care le-a făcut pe o rețea de socializare atunci când au apărut articolele pe tema respectivă, dar nu numai. Picătura care a umplut paharul au fost comentariile jignitoare pe care același Malinche le-a făcut pe o rețea de socializare la adresa unei ziariste.

Toate acestea l-au determinat să Popa să ia măsuri: „Comportamentul domnului primar Stan Malinche din ultima perioadă m-a făcut să iau decizia de a propune la următoarea ședință a Biroului Politic Județean retragerea sprijinului politic pentru acesta. Decizia nu va fi a mea, ci a întregii conduceri PNL Brăila, însă o spun clar: votul meu va fi în sensul retragerii sprijinului politic.

La acest moment domnul primar nu deține nicio funcție de conducere în cadrul Organizației Județene PNL Brăila, are calitatea de simplu membru. În ceea ce privește calitatea de primar, aceasta și-a câștigat-o în urma votului cetățenilor din comuna Gropeni, eu nu am contribuit în niciun fel la această alegere a sa.

Regret faptul că domnul Malinche a considerat de cuviință să se manifeste într-un mod care nu-l onorează, prin comentariile sale jignitoare la adresa unei ziariste, pe care le-a postat pe o rețea de socializare. Acesta este un comportament inacceptabil. Ca președinte al PNL Brăila, îi cer scuze public ziaristei respective, pe care o cunosc și care știu că nu merita să fie tratată în acest mod”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns