Primăria Brăila a semnat contractul pentru expertizarea Corpului B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, încadrat în clasa de risc seismic I
Primăria municipiului Brăila a semnat cu o firmă din Iași contractul în vederea expertizării Corpului B al Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, încadrat în clasa de risc seismic I.
Imobilul a fost închis în luna februarie a acestui an, după ce părinții îngrijorați au cerut public să fie găsită o soluție, astfel încât copiii lor să fie în siguranță, iar unii au amenințat că nu-și mai lasă copiii la școală, dacă nu sunt mutate clasele din Corpul B. În final, cei 400 de elevi care învățau acolo au fost relocați în alte clădiri, iar Corpul B a fost închis.
Potrivit unei informări făcute de Inspectoratul Școlar Județean în cadrul Colegiului Prefectural, lucrarea investițională aferentă Corpului B a fost cuprinsă în lista obiectivelor de investiții propuse spre finanțare prin Programul Național „Școli sigure și sănătoase”, iar contractul de finanțare se semnează între Primăria Brăila și Guvernul României.
Liceul de Arte a predat către Primărie Raportul de expertiză tehnică ce trebuie actualizat, iar „conform ultimei discuții pe care reprezentanții unității de învățământ amintite au avut-o la Direcția Achiziții Publice și Parteneriat Public și Privat al Primăriei Brăila, s-a precizat faptul că Primăria Municipiului Brăila a semnat contractul în vederea expertizării Corpului B cu firma GRS-PROJECT GLOBAL SRL Iași, cu termen de execuție 25 de zile de la data semnării contractului”.
În urma expertizei se va prezenta Primăriei soluția pe care specialiștii o consideră cea mai potrivită, având în vedere starea Corpului B: consolidarea imobilului sau dărâmarea acestuia.