Primarul Brăilei anunță că s-a semnat contractul cu o nouă firmă de salubritate: „Sunt proceduri legale ce trebuie îndeplinite, de la înființarea punctului de lucru și până la angajarea oamenilor. Va fi o chestiune de zile”

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), anunță că astăzi s-a semnat contract cu firma POLARIS M. Holding, care se va ocupa în perioada următoare de serviciile de salubritate în municipiu și ne va scoate de sub gunoaie, după ce fostul operator unic de salubritate, Asocierea RER, a reziliat contractul și a întrerupt activitatea din 10 iunie.

Într-o postare făcută pe o rețea de socializare Dragomir acuză din nou Asocierea RER de șantaj, pentru că „a cerut dublarea tarifului exact înainte de alegeri”, afirmă că aceasta a procedat într-un mod „ordinar” și că „a fugit” din municipiu și județ, deși „Primăria Brăila a câștigat în instanță”, edilul șef dă vina exclusiv pe RER pentru „haosul” în care se află acum municipiul pe partea de salubritate și amenință că fostul operator unic „va plăti cu vârf și îndesat” pentru ce a făcut.

„Avem contract semnat chiar azi, cu o firmă nouă, la un preț mai mic decât cel cu RER!!!

Brăileni, credea cineva că primarul stă și se uită cu plăcere cum trecem prin criza gunoiului? Credea cineva că nu aș fi făcut altfel dacă legea îmi permitea? În schimb, am căutat și găsit soluții legale.

Am ajuns aici pentru că nu am cedat șantajului creșterii prețului, iar RER a dat bir cu fugiții chiar dacă Primăria Brăila a câștigat în instanță!!! Nu le-a păsat și am ajuns aici!!!

Este ordinar modul în care au procedat. Nu mă voi lăsa până nu vor plăti cu vârf și îndesat pentru ce au făcut!!! O firmă nu si-a mai respectat contractul! Ne-a șantajat solicitând dublarea tarifului exact înainte de alegeri, nu am cedat și au plecat! Trebuia să dublăm taxa la gunoi? Nu!!!

Dacă acceptam, peste trei luni ne amenințau din nou că vor lăsa orașul sub gunoaie și poate ne cereau să triplăm taxa. E vina unei firme care trebuie să plătească pentru acest haos!!!

O să trecem și peste asta și vă garantez că RER va plăti cu vârf și îndesat, tot pe cale legală, pentru situația pe care a generat-o!!!

Și eu mi-aș fi dorit să chemăm 10 firme care în 2 ore să curețe orașul și să rezolve problema, însă avem o lege care trebuie respectată, fie că ne plece, fie că nu!!! Dacă nu procedam legal, chiar cei care țipă azi, ne-ar face plângeri penale!!! Legea nu ne-a permis să luăm măsuri de pregătire înainte de fuga RER, contractul era valabil!

Un primar nu poate aduce cât ai pocni din degete 10 firme să înlocuiască o firmă care nu își mai respectă contractul. Există proceduri legale pe care suntem obligați să le respectăm! Și eu aș fi vrut ca legea să ne permită să reparăm la foc automat ce a stricat RER!!!

Chiar am făcut și facem un efort uriaș ca situația să nu fie și mai rea, însă suntem condiționați de lege. Nu putem face orice, oricum, oricât de tare ne-am dori!!!

Deși exista un risc ca RER să plece după ce ne-au notificat, desi câștigasem în instanță, legea nu permite să pornim procedura unei licitații înainte de declararea stării de alertă, iar aceasta putea fi declarată doar după ce se constata că nu se mai ridică gunoiul!!!

Așa e legea!!!

AZI, ADI ECO Dunărea (asocierea tuturor primăriilor din județ și Consiliul Județean Brăila) a semnat contractul de salubrizare cu societatea POLARIS M. HOLDING, care va face curățenie în tot judetul, nu doar în municipiu, cu un preț mai mic decât RER.

Chiar și după semnarea contractului, cu toata Starea de Alertă, sunt proceduri legale pe care noua firmă trebuie să le îndeplinească, de la înființarea punctului de lucru și până la angajarea oamenilor.

Va fi o chestiune de zile! Le acordăm tot sprijinul pentru a începe cât mai repede treaba!

Ca întotdeauna, o să vă spun extrem de sincer câteva chestiuni:

1.Sunt obișnuit ca primarul să fie de vină pentru orice. Acum, și pentru faptul că o firma și-a bătut joc de un contract și de brăileni. Am făcut tot ce se putea legal și nimeni nu putea face mai mult în locul meu.

2.Am citit în această perioadă multe intoxicări venite din partea celor care mereu au profitat de orice situație grea pentru a arunca vina pe primar!!! Legea are niște pași care trebuie respectați cu strictețe când vine vorba de banii publici!!!

3.Au mai spus unii ca am luat 100% din banii pentru taxa de gunoi, dar către RER am platit doar 40%. DA, ESTE ADEVĂRAT!!! Este adevarat pentru că Primăria a plătit doar serviciul prestat, nimic în avans, iar perioada ianuarie – mai reprezinta aproape 40% din totalul anului. Restul de 60% din bani sunt în contul de la Trezoreria Statului și cu ei vom plăti salubrizarea până la finalul anului. Ar fi fost culmea să le mai plătim și în avans celor de la RER.

Sunt un primar asumat și am dovedit asta mereu. Am spus adevărul întotdeauna oricât a fost de dureros, am făcut mereu tot ce este legal și vom rezolva și această situație oricât de greu ne-ar fi acum!!!”, afirmă primarul în postarea amintită.

Precizăm că POLARIS M. Holding se va ocupa doar de colectarea și transportul deșeurilor de la populație și de la agenții economici, nu și de măturatul și colectarea gunoiului stradal.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns