Primarul Capbun: „Ni se cere să accesăm fonduri europene. Păi cum să accesez, dacă nu pot?! Nu că nu vreau!”

Primarul comunei Berteștii de Jos, Costel Capbun (PNL), declară că  finanțările europene sunt benefice pentru comunitățile din județul Brăila, ajutând la rezolvarea unor probleme, însă primăriile comunelor mici, precum Bertești, nu pot accesa atâția bani europeni pe cât și-ar dori și pe cât ar fi necesar, pentru că bugetul mic nu le permite asta. Mai exact, Capbun a explicat că în cazul proiectelor finanțate din bani europeni, primăriile trebuie să plătească din fonduri proprii suma necesară pentru realizarea acestora, după care, pe bază de facturi, se decontează banii din fonduri europene. Asta înseamnă că primăriile care au bugete mici nu pot accesa decât un număr limitat de proiecte și sunt obligate să se limiteze la proiecte mici: „Eu nu am bani să accesez fonduri europene mai mult de 100.000 de euro, că îmi trebuie să garantez, să am eu banii respectivi, să plătesc, chiar dacă am finanțare europeană 100% și apoi să primesc fondurile europene respective. Dacă mă duc la bancă, să mă împrumut, banca nu-mi dă bani decât atât cât pot să garantez cu veniturile proprii, care sunt undeva la 600-700 mii lei la nivelul Berteștiului. Sunt comune care au și mai puțin ca Bertești.

Ar fi necesar să se inițieze un act legislativ prin care, dau un exemplu, CJ, care are bani în fondul de rulment, nu să ne dea să cheltuim banii ăia, ci doar să ni-i acorde la primărie și apoi, când primim banii europeni, să-i dăm înapoi Consiliului Județean. Sau Finanțele sau Guvernul României să ne dea în acest fel bani, pe care să-i dăm înapoi când primim fondurile europene.

Ni se spune să accesăm fonduri europene. Păi cum să accesez, dacă nu pot?! Nu că nu vreau! Când s-au putut accesa fonduri, că a fost pe PNDL, că a fost pe asocieri pe CJ, s-au făcut multe lucruri în județul Brăila. Județul Brăila arată mult mai bine decât județe care au mai mulți bani decât noi, datorită colegilor primari, datorită parlamentarilor, datorită oamenilor politici din județul Brăila. Dar se poate și mai bine”.

În ceea ce-l privește, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), a declarat că CJ  nu are posibilitatea să susțină în acest fel primăriile, pentru că și instituția pe care o conduce are un deficit când este vorba despre propriile proiecte: „Bugetul de dezvoltare a județului nu mai există, vă spun că și CJ are un deficit de 28 milioane de euro pe proiectele CJ.

Am rămas în aceeași perspectivă, o să continuăm cu asocierile (parteneriatele între CJ și primăriile brăilene, pentru confinanțarea unor proiecte de interes comunitar – n.r.), că e o tradiție. Nu vor fi la dimensiunea la care au fost în anii trecuți, ci la o dimensiune mai mică”.